Sancţiuni aplicate de jandarmi

În ziua de 30 noiembrie, în jurul orei 16.00, jandarmii din cadrul unui echipaj de intervenţie al Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, în timpul executării unei misiuni specifice în zona Pieţei Centrale din municipiul Bacău au observat o persoană care comercializa ţigări netimbrate, supuse regimului produselor accizabile.

S-a trecut la identificarea acesteia , respectiv Mihaela S. de 39 de ani, din municipiul Bacău, fără ocupaţie. Aceasta a declarat jandarmilor că nu ştia că activitatea sa este ilegală.

Persoana în cauză a fost condusă la sediul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău şi a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 1200 lei; cele 13 pachete de ţigări au fost ridicate de către jandarmi în vederea confiscării.  În ziua de 30 noiembrie, în jurul orei 19.00, două persoane au reclamat la sediul Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău faptul că au fost agresate verbal şi fizic de doi vecini cu care aveau conflicte mai vechi. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de jandarmerie care a identificat persoanele pentru care a fost făcută reclamaţia, respectiv Vasile  T. şi Ionuţ T., ambii din municipiul Bacău.În urma efectuării cercetărilor s-a constatat că aceştia din urmă au avut un comportament agresiv, adresând cuvinte şi expresii jignitoare celor două persoane care au sesizat jandarmii. Pentru acest tip de comportament s-a luat măsura sancţionării contravenţionale a celor două persoane cu amendă în valoare de 200 lei (pentru fiecare) în conformitate cu prevederile Legii 61 din 1991 ; de asemenea,  jandarmii i-au atenţionat şi cu privire la modul de comportare pe viitor în relaţia cu ceilalţi cetăţeni.

Adauga un comentariu

*