Guvernul a împărţit sărăcia din 2011

Ordonatorii de credite vor primi mai puţini bani de la buget în 2011 atât faţă de execuţia preliminată pentru acest an, cât şi comparativ cu bugetul iniţial pentru 2010, rectificat de două ori, cu excepţia ministerelor Muncii, Agriculturii, Mediului, Finanţelor, Dezvoltării şi Transporturilor. Cea mai drastică scădere va fi operată la Ministerul Sănătăţii, unde alocaţia bugetară scade cu aproape 40% faţă de execuţia preliminată din acest an, de la 7,14 miliarde lei la 4,4 miliarde lei, potrivit datelor din proiectul de buget pentru 2011.Ministerul Apărării Naţionale va primi 4,7 miliarde lei, cu 30% mai puţin comparativ cu suma de 6,7 miliarde de lei estimată pentru 2010. De mai puţini bani var beneficia şi Ministerul Afacerilor Externe după ce Executivul a redus alocaţia bugetară de la 808 milioane lei la 530 milioane lei. Guvernul a decis să reducă semnificativ fondurile şi pentru Ministerul Administraţiei şi Internelor, instituţia urmând să încaseze 9 miliarde de lei de la buget, în scădere cu 14%. Pentru acest an, cheltuielile MAI sunt anticipate la 10,5 miliarde lei.

De asemenea, au fost reduse bugetele SRI (de la 1,17 miliarde lei la 907 milioane lei) şi SIE (de la 188 la 175 milioane de lei). În schimb, bugetul SPP urcă uşor, de la 119,5 milioane lei la 123 milioane lei.

Guvernul a stabilit că bugetul Ministerului Muncii va creşte de la 29,4 miliarde lei la 33,6 miliarde lei. Ministerul Agriculturii va avea la dispoziţie 11,6 miliarde lei, cu 1,4 miliarde de lei mai mult comparativ cu acest an, iar Ministerul Mediului a primit 500 milioane de lei peste suma anticipată în acest an, de 1,8 miliarde lei. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului va avea un buget de 2,78 miliarde de lei, cu 10 milioane de lei peste execuţia preliminată pentru acest an. Bugetul de stat pentru anul viitor este construit pe venituri de 80,812 miliarde de lei şi cheltuieli de 108,49 miliarde lei, rezultând un deficit de 27,679 miliarde de lei.

Bugetele ordonatorilor principali de credite pentru 2011

Administraţia Prezidenţială = propunere 2011 – 29,2 milioane lei; execuţie preliminată 2010 – 28,2 milioane lei. Senat = propunere 2011 – 86,6 milioane lei; execuţie preliminată 2010 – 90,5 milioane lei.Camera Deputaţilor = propunere 2011 – 209,4 milioane lei; execuţie preliminată 2010 – 225,8 milioane lei. Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale = propunere 2011 – 33,58 miliarde lei; execuţie preliminată 2010 – 29,4 miliarde lei.

Ministerul Educaţiei = propunere 2011 – 8,55 miliarde lei; execuţie preliminată 2010 – 8,6 miliarde lei.

Ministerul Sănătăţii = propunere 2011 – 4,4 miliarde lei; execuţie preliminată 2010 – 7,14 miliarde lei. Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii = propunere 2011 – 11,57 miliarde lei; execuţie preliminată 2010 – 11,53 miliarde lei.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale = propunere 2011 – 11,6 miliarde lei; execuţie preliminată 2010 – 10,2 miliarde lei. Ministerul Finanţelor – acţiuni generale = propunere 2011 – 22,28 miliarde lei; execuţie preliminată 2010 – 17,72 miliarde lei. Ministerul Finanţelor = propunere 2011 – 2,8 miliarde lei; execuţie preliminată 2010 – 2,5 miliarde lei. Ministerul Administraţiei şi Internelor = propunere 2011 – 9 miliarde lei; execuţie preliminată 2010 – 10,4 miliarde lei. Ministerul Apărării = propunere 2011 – 4,7 miliarde lei; execuţie preliminată 2010 – 6,7 miliarde lei. Ministerul Justiţiei = propunere 2011 – 2,1 miliarde lei; execuţie preliminată 2010 – 2,4 miliarde lei. Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului = propunere 2011 – 2,78 miliarde lei; execuţie preliminată 2010 – 2,77 miliarde lei. Ministerul Mediului şi Pădurilor = propunere 2011 – 2,3 miliarde lei; execuţie preliminată 2010 – 1,79 miliarde lei. Ministerul Afacerilor Externe = propunere 2011 – 530 milioane lei; execuţie preliminată 2010 – 808 milioane lei. Ministerul Economiei = propunere 2011 – 1,4 miliarde lei; execuţie preliminată 2010 – 2,04 miliarde lei. Ministerul Public = propunere 2011 – 573 milioane lei; execuţie preliminată 2010 – 690 milioane lei. Ministerul Culturii = propunere 2011 – 720 milioane lei; execuţie preliminată 2010 – 771 milioane lei. Ministerul Comunicaţiilor = propunere 2011 – 192 milioane lei; execuţie preliminată 2010 – 293 milioane lei. Secretariatul General al Guvernului = propunere 2011 – 880 milioane lei; execuţie preliminată 2010 – 906 milioane lei. Serviciul de Protecţie şi Pază = propunere 2011 – 123 milioane lei; execuţie preliminată 2010 – 119,5 milioane lei. Curtea de Conturi = propunere 2011 – 144 milioane lei; execuţie preliminată 2010 – 151 milioane lei. Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor = propunere 2011 – 545,9 milioane lei; execuţie preliminată 2010 – 580,4 milioane lei.

Adauga un comentariu

*