Moarte suspectă şi tentativă de suicid

Postul de Poliţie Bîrsăneşti a fost sesizat cu privire la dispariţia de aproximativ două luni a Ilenei S., de 66 ani, care trăia în concubinaj cu Ghiorghe P., de 56 ani. Din sesizare rezulta faptul că de aproximativ doua luni, Ileana S. nu a mai fost văzută in comuna, iar concubinul i-a luat pensia în această perioadă, motivând în august, că aceasta este internată la spital în Tg.Mureş, iar în septembrie că ar fi plecată la o soră, în localitatea Ocna Mureş. Urmare a sesizării, existând suspiciuni cu privire la dispariţie, s-au efectuat verificări atât pe raza comunei cât şi la adresele menţionate, ocazie cu care a rezultat că persoana dispărută era grav bolnavă existând posibilitatea ca aceasta să fie decedată şi îngropată în curtea locuinţei concubinului. În consecinţă, pe   22 octombrie, poliţişti de investigaţii criminale,  coordonaţi de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Bacau, au procedat la extinderea verificărilor, ocazie cu care concubinul a fost găsit în locuinţa sa în stare de comă. Ulterior s-a stabilit că  acesta a ingerat in mod voluntar, o substanta de culoare alba, probabil sodă caustică.

Ghiorghe P. A fost transportat cu o ambulanta la Spitalul Municipal Onesti, in vederea acordarii de ingrijiri medicale. Procedand la examinarea criminalistică a perimetrului locuinţei, în grădina din spatele casei, într-un mormânt improvizat,  a fost găsit îngropat cadavrul Ilenei S. Cadavrul femeii  a fost transportat la morga Spitalului Municipal Onesti, in vederea efectuarii necropsiei şi stabilirii cauzelor decesului. Se continuă cercetările în vederea stabilirii împrejurărilor în care a survenit decesul Ilenei S. şi motivul pentru care Ghiorghe P. a încercat să se sinucidă.

Comentarii

  1. ciobanu vasile a zis:

    imi pare rau dar acest om nu trebue sa mai traiasca intre populatie

Adauga un comentariu

*