Băsescu: Guvernul să rezolve imediat problemele de disciplină din MAI

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că Guvernul trebuie să rezolve imediat problemele de disciplină din Ministerul de Interne, menţionând că a decis să renunţe la serviciile MAI după protestele de vineri de la Cotroceni, despre care a spus că au fost ilegale.

Palatul Cotroceni nu este al meu. Eu sunt un vremelnic chiriaş. Palatul Cotroceni, ca şi Poliţia, şi Jandarmeria este un simbol al statului român„, a subliniat preşedintele Traian Băsescu.

În calitate de preşedintele, a spus Băsescu, nu poate asocia Administraţia Prezidenţială cu salariaţii dintr-o instituţie a statului care încalcă legea.

Am dat dispoziţie SPP-ului să nu mai apeleze la serviciile Ministerului Administraţiei şi Internelor „, a precizat, duminică, într-o declaraţie de presă şeful statului.

În acest context, Traian Băsescu a declarat că „este problema Guvernului de a rezolva imediat problemele de disciplină”, referindu-se la încălcările legii de către angajaţii MAI.

Băsescu a afirmat că Poliţia şi Jandarmeria sunt instituţii extrem de importante ale statului român.

„Ceea ce domniile lor au făcut nu s-a încadrat nicicum în obligaţiile pe care le au zi de zi. Au încălcat legea purtând uniformele care poartă simbolurile statului român. Cel mai grav lucru dintre ilegalităţile comise de poliţişti a fost că au subminat autoritatea statului român„, a conchis Traian Băsescu, referindu-se la cei 6.000 de protestatari de vineri.

Sursa MEDIAFAX.RO

Adauga un comentariu

*