Neatenţia în conducere face victime!

Pe DN 2 (E85), în afara localităţii Gheorghe Doja, Silvia T., de 53 ani, din Bucureşti,  în timp ce conducea un  autoturism, pe  fondul neatenţiei în conducere, a pierdut controlul autoturismului, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un autotren, condus regulamentar de  Viorel P., de 31 ani, din  Galaţi. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a lui P. Viorel, care a fost transportat pentru îngrijiri medicale la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest iar rezultatele au fost negative.S-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma unui accident rutier ce s-a produs ieri în localitatea Luncani.În urma cercetărilor efectuate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că Ion A.,  de 64 ani, din Dărmăneşti, în timp ce conducea un autoturism, din cauza neatenţiei şi a oboselii a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens şi a lovit lateral stânga un autoturism, condus regulamentar din sens opus de către Marius C., de 37 ani. Pasagera din autoturismul condus de C. Marius şi conducătorul auto Ion A. au fost transportaţi la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale. Rezultatele testelor efectuate cu aparatul etilotest pentru cei doi conducători auto au fost negative.S-a întocmit dosar penal.(D.M.)

Adauga un comentariu

*