Aproximativ 6.000 de pensii speciale au fost recalculate

A fost finalizată prima etapă de recalculare a pensiilor speciale. Asfel, Casa de Pensii va trimite noile deciziile cât mai repede prin poştă. Potrivit unor surse din cadrul instituţiei, unele pensii ar putea fi micşorate şi cu 80%. Se pare că piloţii sunt primii pe lista de recalculare şi urmează foştii militari.Un aviator de exemplu, cu o vechime de 39 de ani şi cu o pensie de 6.930 de lei, va primi, începând din luna septembrie 1.912 lei. Prin recalculare, acesta pierde pensia de serviciu, care era calculată ca 80% din ultimele trei lefuri şi rămâne cu o pensie obişnuită.Potrivit statisticilor sunt 180.000 de români care au beneficiat până acum de pensii speciale, cele mai multe calculate în funcţie de veniturile realizate în ultimele luni de activitate

Adauga un comentariu

*