Acţiunea „Alege viaţa !”, o reuşită

Sub deviza „Alege viaţa!”, Direcţia Rutieră din cadrul I.G.P.R. a coordonat sambata, 28 august, între orele 16.00 şi 21.00, o acţiune la nivel naţional pentru combaterea vitezei excesive şi a altor abateri grave ce pun în pericol siguranţa circulaţiei.  Pe timpul acţiunii nicio persoană nu a decedat pe şoselele ţării.

Peste 1.500 de poliţişti, 1013 de la rutieră şi 502 de ordine publică, au acţionat sâmbătă, la nivel naţional, pentru combaterea încălcării normelor legale privind viteza de deplasare a autovehiculelor. Pentru monitorizarea traficului au fost folosite peste 480 de radare, multe dintre acestea fiind amplasate în sistem cascadă în zonele cu risc ridicat de accidente pe fondul vitezei nelegale, precum şi pe acele tronsoane de drum pe care, datorită configuraţiei, se poate depăşi cu mult limita de viteză legal admisă. În 2009, în aceeaşi zi din săptămână şi în acelaşi interval orar, s-au produs la nivelul întregii ţări, 13 accidente grave, în urma cărora cinci persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 11 au fost grav rănite. Sambata au fost înregistrate între orele amintite doar cinci accidente rutiere, soldate cu rănirea a cinci persoane. Nicio persoană nu a decedat. In acest fel, scopul acţiunii a fost atins. Ca urmare a activităţilor desfăşurate de poliţişti a fost prevenită pierderea a cinci vieţi. Deşi, prin prezenţa activă în stradă, poliţiştii rutieri au prevenit pierderea vreunei vieţi ca urmare a vitezei excesive, iar acţiunea a fost intens mediatizată, au fost depistaţi 6.572 de conducători auto care au depăşit viteza legală de deplasare, dar şi 51 de conducători auto care s-au urcat sub influenţa băuturilor alcoolice la volan. Au fost reţinute 209 permise de conducere, 159 pentru depăşirea cu mai mult de 50 km pe oră a limitei maxime de viteză admise pe sectorul de drum respectiv şi 50 pentru alcool la volan. De asemenea, poliţiştii rutieri au constatat 79 de infracţiuni, dintre care 72 la regimul rutier şi 6 de altă natură. Acţiunea continuă seria activităţilor declanşate la nivel naţional sub genericul „Alege Viaţa!” pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră şi reducerea victimizării populaţiei prin accidente de circulaţie, fiind de asemenea prevăzută şi în calendarul operaţiunilor desfăşurate la nivel european, sub egida TISPOL. Viteza de deplasare a autovehiculelor reprezintă, la nivel european, una dintre principalele cauze generatoare ale accidentelor rutiere. Astfel, în perioada 23-29 august, poliţiile rutiere membre TISPOL acţionează pentru descurajarea conducătorilor auto care încalcă normele legale privind regimul legal de viteză. Până în prezent, s-au produs cu 60 mai puţine accidente grave, s-au înregistrat cu 13 mai puţine persoane decedate şi cu 58 mai puţine prsoane rănite grav.

Adauga un comentariu

*