660 de salariati de la Rafo intra in somaj tehnic

rafo_onesti.jpgIncepand de la 1 martie, 660 de angajati ai rafinariei din Onesti vor intra in somaj tehnic, conform unei decizii a conducerii de la Rafo, care va fi luata zilele acestea. “Cifra nu este inca oficiala, pentru ca lista pentru somajul tehnic nu a fost inca semnata de catre directorul general al societatii – ne-a precizat George Plaisanu, viceliderul sindicatului de la Rafo. Noi, sindicatul, sustinem aceasta solutie, pentru ca somajul tehnic este, in acest moment, cea mai buna solutie, in situatia actuala, si pentru ca toata lumea are de castigat”. Cei care nu vor mai veni la serviciu pentru 3 luni vor primi 80 % din salariul de baza, iar Rafo nu va plati impozitele si taxele aferente, dar isi si pastreaza angajatii, care, in caz contrar, ar fi fost disponibilizati. Pentru ca rafinaria se afla in reorganizare judiciara, iar procesul pentru incetarea planului de reorganizare este blocat de ani de zile la Tribunalul Brasov, Rafo nu poate obtine creditele bancare necesare continuarii programului de modernizare, chiar daca statul va oferi garantie guvernamentala pentru contractarea imprumutului. In aceste conditii, conducerea rafinariei si-a exprimat intentia de a-si concedia angajatii si de a intra in faliment, insa a optat pentru solutia somajului tehnic, care este mult mai avantajoasa.

Gheorghe LEU

Adauga un comentariu

*