Hrebenciuc ramane lider de grup parlamentar la Camera Deputatilor

Viorel Hrebenciuc a fost reales, luni, în funcţia de lider al grupului PSD din Camera Deputaţilor, fiind votat de 59 de deputaţi social-democraţi.

La ora transmiterii acestei ştiri, şedinţa grupului PSD este în desfăşurare, însă surse social-democrate au declarat pentru MEDIAFAX că Hrebenciuc a fost reales în funcţia de lider al grupului, cu 59 de voturi favorabile.

Conform aceloraşi surse, 43 de deputaţi PSD nu au votat pentru Hrebenciuc.

Contracandidatul lui Viorel Hrebenciuc a fost Ioan Munteanu.

Deputaţii PSD urmează să-şi desemneze şi reprezentanţii în Biroul permanent al Camerei, pentru cele două funcţii de vicepreşedinte care revin partidului candidând Adrian Năstase, fără contracandidat pentru unul dintre posturi, şi Bogdan Niculescu-Duvăz, Aura Vasile şi Marian Sârbu pentru postul rămas vacant după demisia Danielei Popa din Parlament.

De asemenea, deputaţilor social-democraţi le mai revin un post de chestor şi unul de secretar al Camerei.

Comentarii

  1. fireste!

Adauga un comentariu

*