Poarta catre cer la Scurta-Orbeni

dsc00359.jpgSatenii din localitatea Scurta-Orbeni au trait in acest sfârsit de saptamâna momente de aleasa traire duhovniceasca. Un mai vechi vis de-al lor tinde sa prinda contur odata cu sfintirea locului unde se va ridica o noua biserica ce va purta ca hram Sarbatoarea împarateasca a Nasterii Maicii Domnului. Slujba a fost oficiata de un sobor de preoti ce l-a avut in frunte pe Preasfintitul Parinte Ioachim Bacauanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului si Bacaului.
“Se pune piatra de temelie bisericii acesteia, intru slava lui Dumnezeu si a Mântuitorului nostru Iisus Hristos intru cinstea si pomenirea Nasterii Maicii Domnului “, a rostit Preasfintitul Parinte Ioachim Bacauanul in cadrul slujbei de sfintire la care au participat aproximativ 200 de credinciosi.
In cuvântul sau de invatatura, PS Ioachim a subliniat importanta nasterii unei biserici si a unei astfel de ceremonii religioase: „Este un moment de o deosebita binecuvântare sfintirea locului unei biserici, care trimite spre o binecuvântare si mai mare, sfintirea bisericii insasi, atunci când ea va fi gata. Aceasta slujba de inceput a lucrarilor de zidire a bisericii este o binecuvântare pentru toata zona aceasta. Când se zideste o biserica noua, se deschide o noua poarta a cerului prin care primim binecuvântari de la Dumnezeu. Dupa cum ati auzit in slujba aceasta de binecuvântare a locului si inceputului lucrarilor noii biserici, traim mai intens bucuria de a ne afla sub binecuvântarea lui Dumnezeu“, a rostit PS Ioachim Bacauanul.
Aceasta manifestare de suflet s-a bucurat de prezenta prefectului judetului Bacau, Dorian Pocovnicu si a presedintelui Consiliului Judetean Dragos Benea, care si-au oferit tot spijinul pentru ridicarea acestui lacas de cult.

Foto&text: Ciprian ROMAN

Comentarii

  1. curiosuroadeosu a zis:

    si cum s-a bucurat manifestarea asta de suflet ma rog? intreb si eu ca imprejurarea a facut sa fiu de fata si nu am vazut atata bucurie, ba mai mult unii isi dadeau ghionturi cu subinteles,altii mai cu cioc spuneau:”au venit la pomana iar maimutzele”?

Adauga un comentariu

*