ArtistNe(s)t, un nou succes de prestigiu

Centrul International de Cultura si Arte „George Apostu” Bacau a organizat vineri seara o prezentare informala prilejuita de lansarea noului program de rezidenta artistica ArtistNe(s)t. Ca urmare a succesului de care s-a bucurat implementarea si dezvoltarea programului de rezidenta artistica ArtistNe(s)t – dans contemporan, realizat cu sustinerea Ministerului Culturii si Cultelor, in parteneriat cu Programul Cultural Elvetian in România Pro Helvetia/SDC, în perioada 2006 – 2009, Centrul International de Cultura si Arte „George Apostu” Bacau si-a continuat activitatea în acest domeniu, prin proiectul „Rezidenta, dans contemporan”, realizat pentru urmatorii trei ani în parteneriat cu Centre de création chorégraphique „Trois C-L” Luxemburg. In deschiderea manifestarii, Geo Popa – directorul Centrului International de Cultura si Arte „George Apostu”, a precizat: „Dupa cum ati fost informati în cadrul conferintei de presa din data de 4 mai, care a dat startul derularii noului proiect, primul artist selectat de partenerul luxemburghez pentru rezidenta la Centrul nostru, pe durata lunii mai, a fost Tania Soubry, coregrafa de origine luxemburgheza, stabilita in Londra. De asemenea, în urma concursului organizat, Centrul International de Cultura si Arte „George Apostu” Bacau a declarat câstigator proiectul „Exil în pamântul uitarii” al coregrafei Andreea Tanasescu, care, în luna iulie 2009, se va afla în rezidenta la Centre de création chorégraphique „Trois C-L” Luxemburg, rezidenta ce va fi sustinuta financiar de Centrul „George Apostu”. Este o noua realizare deosebita a Centrului nostru”. În cadrul programului care a marcat finalul rezidentei, Tania Soubry a prezentat duetul „Copii”, realizat în colaborare cu dansatorul si muzicianul neozeelandez Sam Alty, precum si solo-ul „I’ll Crane for You”, coregrafia si adaptarea scenica Deborah Hay. (St.O.)

Adauga un comentariu

*