Stan Patitul vazut de Bogdan Ulmu

stan-patitul-2.jpgLa inceputul lunii aprilie, papusarii bacauani invita publicul la o noua premiera. Teatrul de Animatie Bacau va prezenta joi, 2 aprilie, incepând cu ora 10.30, premiera spectacolului „Stan Patitul” – un spectacol de Bogdan Ulmu, dupa arhicunoscuta poveste a lui Ion Creanga. Cristi Bratu (Stan – zis si Ipate), Marlene Duduman Ulmu (Chirica), Andreea Sandu Dominte (Scaraoschi, zis „Scara”), Sorina Moian (Povestitorul, zis si Povul), Alice Volbea (Actrita 1, zisa Petitoarea; ateul; nevasta lui Stan; animal de ograda), Liliana Isbânda (Actrita 2, zisa Baba, soacra lui Stan, Animal de ograda), Eugen Ionescu (Un Actor, zis urâtul; un socru; animal de ograda) vor da viata personajelor pline de culoare si vitalitate, din povestea scriitorului humulestean. Scenografia este realizata de Cristina Ciobanu, iar muzica de Geo Sfaiter. Avanpremiera este programata miercuri, 1 aprilie, ora 17.00. Costul unui bilet este de 5 RON pentru copii si 10 RON pentru adulti. Bogdan Ulmu: „Cât de faustica este povestea lui Creanga ? Depinde de cel care o dramatizeaza… Dar oare, e vorba aici chiar de Faust ? Mai curând, de un Faust invers ! Caci Chirica, trimisul lui Scaraoschi, nu-i cere nimic important eroului titular (Stan); el, dracusorul, e cel care patimeste; Chirica e aici cel patit caci, cum spune textul nostru, a fost trimis in delegatie pe pamânt, adica acolo unde Infernul e mai palpabil decât in adâncuri. Stan nu pateste ceva placut: se insoara (vechi vis, ce parea irealizabil !) si inca cu una (singura!) care n-are nicio coasta de drac”. (St.O.)

Comentarii

  1. grigore manea a zis:

    ma bucur ca se joaca Stan Patitu! E povestea mea preferata din Creanga…Si vad ca are actrite grozave! Bun!

Adauga un comentariu

*