Acuzatii penale la adresa lui Stavarache&Co. (I)

stavarache-prima-pagina.jpgPrimarul bacauan Romeo Stavarache, impreuna cu câtiva apropiati, au fost cercetati penal in mai multe dosare. Oamenii din jurul edilului s-au aflat in vizorul procurorilor DNA pentru mai multe capete de acuzare. Principalele puncte fierbinti fac referire la achizitionarea grupului de cogenerare de la CET Bacau, la modul in care a fost incheiat contractul si la o presupusa “atentie” de 30.000 de euro. Contractul prezinta ambiguitati si a fost incheiat prin eludarea si incalcarea prevederilor legale. In final, primarul Stavarache si ceilalti apropiati sunt scosi basma curata, in timp ce singurul tap ispasitor pare sa ramâna omul de legatura din Bucuresti care, intre timp, s-a desprins de grup.

Reclamat la DNA

Pe data de 4 aprilie 2007, pe adresa Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Bacau a venit o sesizare cu privire la posibile acte de coruptie comise de primarul in functie al municipiului Bacau, Romeo Stavarache, impreuna cu Marius Stanila, director de marketing la CET Bacau, cu prilejul atribuirii contractului de achizitionare a unei turbine de cogenerare catre MAW Zander FE GmbH Stuttgart – Germania. Daca, initial, plângerea a fost inregistrata ca lucrare, ulterior, pe 3 mai 2007, aceasta a fost inregistrata la penal. Doua luni mai târziu, pe 10 iulie, Parchetul de pe lânga Tribunalul Bacau inainteaza DNA – Serviciul Teritorial Bacau, spre competenta solutionare, o alta plângere formulata impotriva lui Stavarache si a altor functionari din Primarie prin care au fost sesizate presupuse fapte de coruptie si abuz in serviciu comise cu prilejul atribuirii contractului de contorizare a agentului termic de catre SC CET SA Bacau in favoarea SC General Fluid SA Bucuresti. O sesizare identica cu cea de mai sus a facut obiectul cercetarilor efectuate de Parchetul de pe lânga Judecatoria Bacau intr-un alt dosar penal in care, la data de 12 noiembrie 2007 s-a dispus declinarea competentei de solutionare in favoarea Serviciului Teritorial Bacau al DNA. Ulterior, s-a dispus conexarea celor doua dosare penale.

Contraventii la incheierea contractului pentru grupul de cogenerare

Pe 12 octombrie 2005 intre CET Bacau in calitate de achizitor si MAW Zander FE GmbH Stuttgart – Germania, in calitate de furnizor, s-a incheiat un contract de furnizare produse prin care societatea germana se obliga sa furnizeze (pâna in ultima zi a anului 2006) si sa monteze in prima jumatate a anului 2007 un grup de cogenerare cu turbina cu gaze, la un pret de aproape 40 de milioane de lei noi. Având in vedere ca CET Bacau are ca unic asociat Consiliul Local Bacau, contractul intra sub incidenta legislatiei privind achizitiile publice. Autoritatea Nationala pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice (ANRMAP) a comunicat anchetatorilor faptul ca, contractul de achizitie publica “Proiectare, furnizare, montaj si PIF – grup de cogenerare cu turbina cu gaze de 13,9 Mwe in cadrul CET Bacau a fost incheiat cu incalcarea unor prevederi ale unei ordonante de urgenta a Guvernului referitoare la achizitiile publice, nereguli care constituie contraventii.

Ambiguitati in contract

Conform unui articol dintr-o anexa la contractul incheiat intre cele doua parti, “beneficiarul si ofernantul convin asupra unui program de mentenanta preventiva, acest program de mentenanta defineste operatiile de mentenanta preventiva executate de ofertant si respectiv de beneficiar”. Putin mai departe, tot in cadrul aceleiasi anexe, se prevede faptul ca “beneficiarul se angajeaza (…) sa efectueze operatiile de utilizare, supraveghere, sustinere si mentenata care stau in sarcina sa conform Programului operatiunilor de mentenanta”, fara a se preciza daca se refera la mentenanta preventiva sau la mentenanta totala.
Dupa cum rezulta din prevederile contractuale, se intelege ca la data semnarii contractului s-a avut in vedere realizarea de catre MAW Zander FE GmbH Stuttgart – Germania a unei mentenante totale si nu a unei “mentenante preventive”, aspect stipulat in oferta depusa de firma sus-amintita (Formularul 6), cu toate ca, tot in cadrul acestui formular, se precizeaza ca “reprezentantii ofertantului (…) consimt ca in cazul in care oferta noastra este stabilita ca fiind câstigatoare, sa incheiem contractul pentru serviciul de mentenanta la intrarea in functiune a grupului de cogenerare cu turbina cu gaze (…)”.

Procedura derulata cu intârziere

In vederea incheierii contractului de mentenanta totala, CET Bacau a solicitat punctul de vedere al ANRMAP din subordinea Guvernului României. Aceasta institutie si-a exprimat pozitia in repetate rânduri, prin adrese scrise si a subliniat ca “pentru atribuirea contractului de servicii de mentenanta trebuie sa aplicati una din procedurile de licitatie deschisa, restrânsa sau negociere cu publicarea prealabila a unui anunt de participare”. Reprezentantii CET Bacau au derulat ulterior aceasta procedura, confirmând ca la incheierea contractului nu s-a avut in vedere asigurarea unei mentenante totale.

Eludarea si incalcarea prevederilor legale

Pentru clarificarea tuturor aspectelor referitoare la legalitatea contractului de achizitie publica incheiat de catre SC CET SA pentru grupul de cogenerare, in cauza s-a dispus efectuarea unei constatari de specialitate de catre specialistul DNA. Acesta a concluzionat ca “SC CET SA Bacau a efectuat achizitia publica pentru proiectare, furnizare, montaj (…) prin eludarea sau incalcarea prevederilor Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr. 60/2001 si ale actelor normative emise in aplicarea acesteia, respectiv Hotarârea Guvernului nr. 461/2001.

Anto Filipovic: “Este vorba despre mentenanta preventiva”

Fiind audiat referitor la contractul incheiat cu CET Bacau, Anto Filipovic – cetatean croat – directorul sucursalei din România a firmei germane a declatat ca la “mentenanta preventiva” se refera atât contractul incheiat cu firma din Bacau cât si oferta depusa de firma din Germania in momentul participarii la licitatie. Filipovic a mai aratat ca reprezentantii municipalitatii Bacau si cei ai CET nu i-au pretins sume de bani, bunuri sau servicii si nici el nu a dat din proprie initiativa acestora pentru ca societatea al carei reprezentant este, cu prilejul negocierii sau incheierii contractului nr. 1687/12.10.2005.

Marin Stanescu a incasat peste 50.000 de euro

Referitor la relatia MAW Zander FE GmbH Stuttgart cu bucuresteanul Marin Stanescu, Filipo Antic a declarat ca Stanescu a avut incheiate cu firma din germania doua contracte, unul de comision si unul de consultanta. In baza contractului de comision, Marin Stanescu a incasat de la Anto Filipovic in decembrie 2005 si in ianuarie 2006 suma de 47.500 de euro, semnând un document “INVOICE nr. 1/2005”. De asemenea, Stanescu a mai incasat si câte 1.500 de euro lunar in baza contractului de consultanta, asa cum rezulta din fisa creditorului Marin Stanescu, emisa de serviciul de contabilitate al firmei din Germania.

30.000 de euro, cadou pentru oamenii de la CET?

Declaratiile lui Anto Filipovic, referitoare la sumele incasate de Marin Stanescu, contrazic declaratia acestuia din urma, care sustine ca in decembrie 2005 a primit suma de 30.000 de euro cash, bani pe care i-ar fi dat reprezentantilor CET Bacau, reprezentând contravaloarea unor cadouri cu ocazia sarbatorilor de iarna. Stanescu a precizat totusi ca cei 30.000 de euro nu i-au fost solicitati de Marius Ion Stanila, reprezentantul SC CET SA Bacau, pentru a favoriza in vreun fel firma germana in derularea contractului, ci a fost data la solicitarea acestuia pentru a se achizitiona pentru persoanele din conducerea CET cadouri cu ocazia sarbatorilor de iarna. Comparând data la care Stanescu a declarat ca a dat cei 30.000 de euro lui Stanila (decembrie 2005 – ianuarie 2006) cu data la care s-a incheiat contractul intre firma germana (octombrie 2005) se constata ca reprezentantul CET SA nu mai avea cum sa favorizeze MAW Zander la incheierea contractului, intrucât acesta a fost incheiat anterior pretinsei plati. De altfel, conform declaratiei lui Marin Stanescu, acesta a intrat ulterior in conflict cu reprezentantii firmei germane ca urmare a neachitarii unor drepturi banesti, in acest sens depunând o actiune civila la Tribunalul Bacau – Sectia comerciala si contencios administrativ precum si o plângere penala la Parchetul de pe lânga Judecatoria sectorului 2 Bucuresti. (va urma)

Comentarii

  1. Stavarache la puscarie-acolo e locul sau!

  2. firma e M+W Zander, nu MAW… eroare tehnica

  3. Voi scrieti iar personajul cu pricina se trrateza de sicrir in Filipine……………..De fapt, nu el este vinovat ci bacauanii care i-au mai acordat o sansa..dar asta este de acum alta istorie………

  4. Noi suntem cotizantii la excursia dumnealor.

Adauga un comentariu

*