Sora lui Beyonce, noua „bombonică” Pussycat Dolls

bb.jpgÎn multe familii frumuseţea şi talentul se moştenesc de la generaţie la generaţie. Aşa s-a întâmplat şi în familia Knowles. Sora mai mică a cântăreţei de culoare Beyonce, Solange, în vârstă de 21 de ani, îi calcă pe urme rudei sale, atât la aspectul fizic, cât şi la vocea de excepţie.

În curând, se pare că mezina familiei va deveni la fel de cunoscută ca şi Beyonce. Tânăra cântăreaţă aspiră la titlul de „noua” Pussycat Dolls, acum că membra Carmit Bachar a părăsit trupa pentu alte proiecte proprii.

Cei de la EMI Publishind, una dintre cele mai importante case de discuri din New York, o apreciază enorm pe Solange şi o laudă ca fiind o compozitoare foarte talentată.

Ea a fost văzută luând masa, alături de părintele ei, Mathew, care îi este şi manager, la un birt cunoscut din Hollyood. Se presupune că tatăl şi fiica au discutat despre o posibilă colaborare cu trupa „The Pussycat Dolls”.

Mica artistă a debutat în 2003 cu un album care a prins bine la public şi se pregăteşte să mai scoată un LP. Dacă va fi primită în binecunoscuta trupă de R&B şi pop, ea va cânta alături de principala vocalistă, frumoasa Nicole Scherzinger, dar şi Melody Thornton.

Reascultaţi hitul Don’t cha”, scos de Pussycat Dolls în 2006.

Adauga un comentariu

*