Trei persoane au ajuns la spital în urma unei explozii

Trei persoane au ajuns la spital în stare foarte gravă după ce imobilul în care se aflau a explodat ca urmare a acumulării de gaze, transmite corespondentul ROMPRES.

Explozia s-a produs în jurul orei 9,45 la imobilul situat pe str. Lăcrămioarei nr. 8 din Târgu Mureş, iar dintre cele trei victime, toate femei, una este în stare critică.

Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureş care au ajuns la faţa locului încearcă să stabilească ce a dus la producerea exploziei. ROMPRES

Adauga un comentariu

*