Arhive pentru decembrie 2007

Cronica Carcotasilor – 28 noiembrie 2007

Cronica Carcotasilor – 21 noiembrie 2007

Fotbal – EURO 2008: PiÅ£urcă – ”Ne putem califica, dar ÅŸi să venim fără vreun punct”

Victor Piţurcă, selecţionerul echipei naţionale de fotbal, a apreciat că România poate trece de grupa de la EURO 2008, cu Italia, Franţa şi Olanda, dar e posibil să se şi întoarcă fără vreun punct după turneul din Austria şi Elveţia.

Fotbal – EURO 2008: România, în grupă cu Olanda, Italia ÅŸi FranÅ£a

Naţionala de fotbal a României face parte din Grupa C, alături de echipele Olandei, Italiei şi Franţei, la turneul final al EURO 2008, conform tragerii la sorţi efectuate duminică, la Lucerna (Elveţia).

Rinocer de Sumatra, pe cale de dispariţie, observat în Malayezia

Un rinocer de Sumatra, o specie pe cale de dispariţie, a fost observat pentru prima dată în ultimii 13 ani în Malayezia, potrivit presei locale, relatează AFP. Animalul a fost fotografiat într-o regiune care nu a fost precizată, însă în care trăiesc, de asemenea, elefanţi şi urşi, a indicat New Straits Times.

‘4 luni, 3 săptămâni ÅŸi 2 zile’, premiat cu Oscarul european

Filmul regizorului român Cristian Mungiu ‘4 luni, 3 săptămâni ÅŸi 2 zile’ a obÅ£inut sâmbătă, la Berlin, Premiul Filmului european 2007, echivalentul premiului Oscar, decernat de Academia Europeană a Filmului, care se adaugă astfel premiului Palme d’Or, câştigat la Festivalul de la Cannes, informează AFP.

Maşină de pompieri atacată de romi

O maşină de pompieri de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Râmnicu-Sărat a fost atacată cu pietre de mai mulţi romi din localitatea vrânceană Cornetu, informează corespondentul ROMPRES.

Miron Cozma a fost eliberat

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului, Miron Cozma, a fost eliberat duminică, din Penitenciarul Rahova, terminând de executat cei zece ani de detenţie primiţi pentru organizarea mineriadei de la Costeşti din 1999.

Romtelecom – Business Class

Romtelecom aduce instrumentele corporatiilor din intreaga lume la indemana tuturor companiilor romanesti, mici, medii si mari. De la voce la date si dincolo de ele, la managementul comunicatiilor si al intreprinderii: acesta este drumul pe care Romtelecom il propune clientilor, prin programul Business Class. Este de fapt un turneu de conferinte care va strabate in […]

RAFO a fost jumulita de guvernanti

In mai putin de doua luni, Rafo a platit la stat peste un sfert de miliard de dolari, cele mai mari datorii care fost achitate fiind cele avute fata de Directia Generala a Finantelor Publice (DGFP) Bacau si Directia Regionala Vamala (DRV) Iasi.

„Requiem” cere publicului bacauan sa iasa din pasivitate

Indragostitii de teatru sunt invitati sãptamana aceasta sa nu lipseasca de la o intalnire de neuitat. Asa cum „indragostitul cere ca indragostita sa fie la intalnire”, la fel si spectacolul „Requiem”, a carui premiera are loc intre 30 noiembrie-2 decembrie la Teatrul „Bacovia”, „cere publicului sa iasa din pasivitatea nationala a acestei tari si sa […]

Catelul si taraful

Ca ultima campanie electorala a fost marcata din plin de o stare de lehamite o dovedeste din plin aceasta imagine surprinsa in ziua alegerilor in plin centru comunei Sarata, la mai putin de o suta de metri de sectia de votare. Tocmiti de persoane necunoscute(oare? domnule primar nu stii nimic?), trubadurii din Bacioi evolueaza in […]