Geoană: Băsescu a adâncit şi mai mult criza politică

Preşedintele PSD, Mircea Geoana a declarat, miercuri, că Traian Băsescu a dorit ca prin discursul său susţinut în faţa Parlamentului să-şi clameze victoria, ratând astfel ocazia de a stabili o relaţie constructivă cu Parlamentul României.

Geoana consideră că Băsescu trebuia să se prezinte astăzi în faţa Parlamentului cu soluţii concrete care să scoată ţara din criza în care se află.

„Eu mă aÅŸteptam, pe lângă clamarea victoriei, să existe un început de relaÅ£ie corectă între preÅŸedinte ÅŸi Parlament, să existe un început de soluÅ£ie. Nu ne-a spus astăzi, în afară de anticipate, care sunt soluÅ£iile pe care pe care le propune. Poate doreÅŸte ca PD-ul să intre la guvernare. Deci, nu am auzit nicio soluÅ£ie constructivă. Am auzit doat câteva Å£inte care sunt corecte pentru România, dar nu am auzit nicio soluÅ£ie concretă, constructivă pentru a scoate Å£ara din criză, ci dimpotrivă de o adânci ÅŸi mai mult”, a apreciat Geoană discursul ÅŸefului statului.

Liderul social democrat a precizat că PSD va începe de mâine să poarte discuÅ£ii cu toÅ£i liderii partidelor parlamentare, precizând că „aÅŸa cum este firesc”va discuta mai întâi cu „cei care se află astăzi la guvernare.

Adauga un comentariu

*