Bancnote falsificate, plasate la IaÅŸi

Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate – Iaşi l-au prins în flagrant, duminică, 27 mai, într-un club de noapte din oraş, pe C. Robert, de 28 ani, care încerca să-şi achite nota de plată, folosindu-se de bancnote de 50 RON, false.

Din primele verificări, s-a stabilit că bancnotele au fost falsificate prin scanare şi reproducere, tânărul folosindu-se de tehnica de calcul deţinută, la domiciliu, de un prieten al său, A. Ştefan, de 19 ani, din Iaşi. Cei doi foloseau hârtie clasică de imprimantă, iar pentru ca bancnotele să pară reale le îmbrăcau în scotch.

De asemenea, s-a stabilit că cei doi au început falsificarea de bancnote din jurul datei de 09 mai a.c. şi au plasat o parte din ele pe raza municipiului Iaşi. În dimineaţa zilei de 27.mai a.c., cei doi tineri se aflau împreună în clubul de noapte, dar în momentul reţinerii lui C. Robert, A. Ştefan a fugit la domiciliu, unde a distrus restul bancnotelor pe care le mai avea.

În urma percheziţiei domiciliare la imobilul deţinut de A. Ştefan, au fost identificate şi ridicate unitatea centrală, imprimanta, scanerul, precum şi alte obiecte ce au ajutat la confecţionarea bancnotelor false. Totodată, în cadrul activităţilor efectuate, a fost identificat locul unde au fost distruse bancnotele şi s-au ridicat câteva fragmente de hârtie, parţial carbonizate.

Faţă de cei doi s-a dispus cercetarea în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de falsificarea de monedă şi alte valori şi punerea lor în circulaţie.

Adauga un comentariu

*