Handbal: UCM Reşiţa joacă finala Cupei Challenge

Singura formaţie românească de handbal masculin rămasă în lupta pentru cupele europene, UCM Reşiţa, a reuşit o victorie impresionantă în Polonia, 37-36 la Zaglebie Lubin, şi va juca finala Cupei Challenge cu Drammen din Norvegia.

După un tur modest în care reşiţenii au scos in extremis un egal acasă cu Zaglebie, elevii lui Aihan Omer şi-au luat revanşa în Polonia cu o evoluţie surprinzătoare tactic chiar dacă în final diferenţa a fost minimă, un gol.

Condusă la pauză cu 19-18, UCM a revenit după pauză şi s-a impus în final cu 37-36, rezultat ce i-a adus calificarea pentru un gol în finala competiţiei.

Bojan Butulja, Răzvan Cenuşă, Cristian Ionescu, Duşan Pasic, Adrian Tucanu şi ceilalţi copii ai Reşiţei vor întâlni în finala Cupei Challenge pe HK Drammen din Norvegia.

HK Drammen mizează numai pe jucători norvegieni, Marius Andersen, Frode Hagen, Lars Olav Olaussen, Christian Spanne sau Geir Oustorp, a eliminat clar în semifinale pe Lokomotiv Celiabinsk, 69-55 scor general, şi a mai trecut de Sporting Club Horta, Lindesberg şi Lovcen în drumul spre fazele superioare ale competiţiei.

Adauga un comentariu

*