Corodeanu – consilierul agramat

Consilierul Gabi Corodeanu a fost ales pe listele Partidului Umanist, devenit Conservator, si a trecut ulterior la PNL impreuna cu primarul Stavarache. El si-a facut public raportul de activitate pe anul 2006. Reactia in fata respectivei insailari este ca individul acesta aproximativ alfabetizat si-a batut joc de bacauni si de institutia din care, din nefericire, face parte.

Absolvent al unei facultati (chiar daca de Educatie-Fizica), Corodeanu este exemplul viu de produs ratat al sistemului românesc de invatamânt. Cât despre valoarea sa politica, am fi generosi daca am considera-o nula, atâta vreme cât specimenul pus sa cladeasca binele comunitatii are grave probleme de logica elementara.

corodeanu.jpgCum de a ajuns acest Corodeanu sa ne reprezinte? Simplu, face parte din grupul pe care Romeo Stavarache l-a târât dupa sine, in 2004, in Consiliul Local Bacau. Ce calitati a avut? A fost sef al Ligii Studentilor din Universitatea Bacau si i-a promis actualului primar ca-i aduce voturile tinerilor studiosi.

Nu stim câte voturi a adunat, insa rasplata a fost generoasa: post de profesor de sport in municipiu, angajat al Primariei, concesionari pe domeniul public. Daca Gabi Corodeanu este modelul tânarului politician, atunci poate ar fi bine sa votam candidatii Ligii Pensionarilor. Macar ei nu violeaza limba româna!

raport-1.gif

raport-2.gif

Am cerut parerea unui reputat profesor de limba si literatura româna bacauan, a carui competenta nu este contestata de nimeni. Dupa ce a corectat asa-zisul raport, acesta a exclamat „N-am vazut in viata mea asa ceva! Individul asta chiar a terminat o facultate? Chiar este consilier local? E rusinos!”.

Iata câteva dintre observatiile sale:
– autorul acestui ‘raport’ este fie redus din punct de vedere intelectual, fie atins de probleme psihice;
– greseli gramaticale: ortografia lui s-a si s-au;
Рgreseli de sintaxa numeroase, trad̢nd o incoerenta crasa a g̢ndirii, a constructiei textuale;
– confundarea registrului oral al limbii române cu acela al scrisului, existenta unor automatisme de exprimare ce tradeaza stapânirea unui vocabular redus pâna la o combinatie sterila de cuvinte ce suna „din coada” si care ascunde, de fapt, un continut sarac de informatii;
– din punct de vedere al limbajului administrativ, textul nu e nici pe departe un raport, ci un amalgam de stereotipii si locuri comune, ceea ce dovedeste lipsa de activitate si de implicare in problemele comunitatii;
– „propunerile” nu trebuie sa existe intr-un raport de activitate;
– unele luni ale anului sunt scrise cu majuscula, altele, cu minuscula. Stie autorul de ce?
– folosirea alineatului fara vreo motivatie;
– nu are proprietatea termenilor. De exemplu, verbul „a dezbate” – poate ne invata cum „dezbate” ceva de unul singur;
– propozitii fara predicat – ce tradeaza o proasta relatie mai ales cu verbele de actiune – semn ca autorul e preocupat mai mult de stari, si nu de actiuni;
– confuzii:
datorita (prepozitie) – pozitiv
din cauza (locutiune prepozitionala) – negativ
– greseli de acord gramatical
– necunoasterea semnelor gramaticale, mai ales a virgulei;

Concluzie – Cu un astfel de text, autorul n-ar trece de clasa a V-a.

„Sa-l scriu, ca ma freaca astia la cap!”

Gabi Corodeanu recunoaste paternitatea textului si admite ca a facut „câteva greseli, in unele locuri, pentru care imi fac mia culpa (sic!).”

El pune pe seama grabei cele câteva greseli de gramatica si crede ca bacauanii i-ar da macar calificativul „satisfacator” in urma lecturarii asa-zisului raport.

„Nici eu nu sunt mândru de ce am scris la repezeala. Dar, stiti cum e, presa te urmareste si ce mi-am zis, hai, sa-l scriu, ca ma freaca astia la cap!”.

Corodeanu a mai spus ca, poate, va mai revizui textul, pe ici, pe colo, nu stim daca si in punctele importante.

Nelu BROSTEANU

Comentarii

  1. E un prostanac.

  2. vai de mama lui……..

  3. Bai!!! Vot uninominal!!! Ca e jale!!!

  4. Mai bine ati adauga si cum a obtinut dl consilier Corodeanu un ditamai apartamentul ANL pe strada Bucegi inca din decembrie 2004, nefiind nici macar casatorit. Asta in timp ce altii asteapta ani de zile si intrunesc toate conditiile ca sa primeasca o locuinta. RUSINE!!!!!!

  5. doamne, ca mare-i gradina domnului (stavarache) si plina de prosti!

  6. travellers2000 a zis:

    Buna Gabi eu sunt Marean Vanghelie.Am auzit ca ai fost incadrat in categoria edililor fara prea multa cultura generala.Dar nu-i numic,tinete tare.Apropo vezi ca saptamana viitoare esti invitatul meu la cenaclul”Primarii spun lucruri trasnite”,unde poate iti imprumut cateva alamanahe sa te mai pui la punct cu gramatica „care este”

  7. Buna gABI,

    Sunt profund dezamagita de faptul ca ai trecut prin scoala ca gasca prin apa.Si totusi eu cred cu tarie in faptul ca poti fi recuperat din aceasta prostie cronica in care te afli.Totadata tin sa-ti aduc aminte ca in urmatoarea campanie electorala poti sa-ti faci bagajele si sa te duci la tara sau la sectorul 5 din capitala ca bacauani nu te mai voteaza.Mai am un sfat pentru bacauani:EVTATI-L PE ACEST CONSILIER LOCAL PENTRU CA PROSTIA ESTE CONTAGIOASA;

    grupul de PROFESORI CARE TE-AU ASISTAT LA LICENTA,BAI AGRAMATULE

  8. UNDE MINTE NU E,NICI DUMNEZEU,NICI PRIMARIA NU CERE.Ori ai vrut sa te dai prost si ai ramas asa(ceea ce este plauzibil),ori tu chiar esti prost(ceea ce este chiar veridic).

  9. la asa primar asa consilier.La groapa de deseuri umane cu ei!

  10. Nu „vai de el” ci vai de noi,ca noi l-am ales

  11. da’ lasati numa’ comentariile care va convin? asta inseamna presa? sau asa va invatat nenea hrebe sa faceti presa?

    ADMIN: surprinzator pt „rozaliu”, sunt postate aproape toate mesajele care respecta citeva norme de bun simt. dovada e ca pe site sunt citeva mii de mesaje postate la materialele publicate. cit despre „hrebe”, cind afli ca ne invata cum sa facem presa, anunta-ne. 

  12. desigur, daca e prieten cu stavarache, trebuie sa va luati de el. poate intradevar sa grabit cind a scris acel raport. sau poate a facuto intentionat. credeti ca altii stiu mai multa gramatica? la urma urmei el a fost ales de noi bacauanii pentru politica buna pe care o face si nu pentru desteptaciunea sa. cind primaria o sa fie academia romana si stavarache presedintele academiei atunci sa-i cereti socoteala gramaticala. consider ca e chiar nevinovat.

  13. sigur e de la Consiliul Local? are o moaca de agricultor; in mod cert nu e de la oras. Ce incult!

  14. MAI ESTE UNUL GHICIUSCA – MARE FOST INSPECTOR DE MANAGEMENT TOT PROF DE SPORT DE TARA, ASTIA SUNT OAMENII…..

  15. prietena lui Gabi a zis:

    Nu inteleg ce va luati de el. Saracu munceste zi si noapte, nimeni nu stie mai bine decat mine. Lasa-i Gabi sa zica ce vor ca toti sunt niste inculti, numai tu dragul meu, esti cel mai tare. Au vrut sa te aleaga consilier treaba lor, tu n-ai facut decat sa le reprezinti cat mai bine interesele.Saracu de tine. Ciuda lor

  16. spune-ne si ce afaceri faci cu directoarea colegiului henri coanda ,ti-a pus scoala la dispozitie

  17. consilierul "agramat" a zis:

    sper ca dreptul la replca cu privire la acest articol va fi publicat.
    cat despre greseli , am recunoscut ca am gresit in unele situatii dar nu cred ca virgulele si literele in plus sau minus sunt atat de grave cat sa minjesti in asa fel un om.
    cei care vor sa discute pe acest subiectpot sa imi scrie la adresa de mail ghisaua@yahoo.com,
    iar pt unii sa inteleaga nu am apartament ANL e o garsoniera iar daca as fi incalcat legea fiti siguri ca baietii din opozitie ar fi dat de pamant cu mine de nu ma vedeam , dar au gasit si ei virgule lipsa cu atat sa se multumeasca si nu au vazut sau nu vad ………….
    greseala mea este ca nu am citit a doua oara textul sa il corectez
    semnat consilierul agramat

  18. consilierul "agramat" a zis:

    MULTUMESC PT PUBLICITATE,
    ROG CITITORII SA CITEASCA RAPORTUL CU TOT CU GRESELI SA VADA CU CE M-AM OCUPAT.

  19. corodeanu a zis:

    bine ca s-a gasit cine sa scrie .Uite unde erau cultii, doctii si inteleptii neamului .Daca imi amintesc bine ati terminat ori la Univ.George Bacovia facind trei ani intr-un an in timpul legislaturii Sechelariu .Mai copii chiar stiti sa scrieti ? A am uitat doar la comanda !

    ADMIN: AMICE, cHIAR CA DACA SEMNEZI „CORODEANU. BACIU. ANONIMUS SAU POCOVNICUTU”, VEZI CA LASI URME. APROPO, DACA NU CUNOSTI LEGISLATIA IN DOMENIU, VEZI CA ESTI PASIBIL DE UN PROCES. ALTFEL, DACA TI-A CERUT DL STAVARACHE SA II IEI INCA O DATA APARAREA, ABTINE-TE SI SCRIE PE SITE-URILE CARE LAUDA EXCESIV REALIZARILE DOMNULUI PRIMAR

  20. dodo sey yes a zis:

    Domnilor, doamnelor si stimat popor roman trebuie sa o spun deschis la Bacau cuibul Stavarache este asa cum si la cladit pe munca altora .

  21. pitica valeruu cosilier local apold a zis:

    in legatura cu articolu ;;mi sa inscenat totul.” va rid si curcile din apold nu oameni ,inaite de 1989 a fost activist de partid PCR la primaria din apold revolutia la prins la stefan gheorghiu la bucuresti iar pina la desfintarea ceapeului in 1991 a fost presedinte de CAP ,dupa cum stim toti comunisti au prins la putere la inghesuit unu Renar pe la finate .
    iar cu domiciliu il are doar pe buletin [ locuita soacrasi cu testament a cumnatului sau el locuieste la sighisoara si face naveta cu masina primariei pe banul public ,nu are in APOLD nici ciine nici pisica poropo nu ati observat ca pe dacia sandero sunt initialele familiei D.DENISA N.NICULAE.V.VALENTINA ,iar cu mita nu era mai plauzibil pentru un ziarist sa ia legatura cu curtea de apel Tg Muressa se documenteze sau sa caute pe internet dosar nr 2346/102/2006 si afla citi martori atirit dupa el toti fara relevata ,si ca are plus motivele pentru care sa taraganeaza acest proces si ca are unul dintre cei mai buni avocati din Tara care ma gindesc ca nu il apara degeaba ,,si de unde” la data de 13 -03-2009 ziarul Punctu avea alte opini in comparatie cu dumneavoastra acesta find documentat direct de la sursa.eu vas ruga ca la data de 3-04-2009 sa participati si dumneavoastra la procesl cu mita la curtea de apel Tg MURES POATE AFLAM SI NOI ADEVARUL ADEVARAT VA MULTUMESC

Adauga un comentariu

*