Stavarache inglodeaza Bacaul in datorii

Contractarea de catre municipalitatea bacauana a unui împrumut în valoare de 1.200 de miliarde de lei vechi, suma echivalenta cu bugetul propriu pe un an al orasului, a starnit reactii virulente in randul alesilor locali.

Acestia il acuza pe edil de demagogie si incapacitate administrativa, inglodarea Bacaului in datorii pe 20 de ani reprezentand disperarea lui Stavarache de a amagi bacauanii inainte de alegerile de anul viitor. Cele 1.200 de miliarde ar trebui sa finanteze o serie de proiecte de investitii ale municipalitatii, unele dintre ele vagi si dubioase: mansardari de blocuri, modernizari de strazi, amenajarea unor parcari, constructia unui spital municipal, a unui centru sportiv si a unui pasaj subteran, modernizarea Pietei Centrale si construirea Pietei de Gros. Primarul municipiului Bacau, Romeo Stavarache, spune ca a fost împuternicit de alesii locali înca de anul trecut sa contracteze un credit pentru realizarea mai multor obiective de investitii. La vremea respectiva, multi dintre consilieri s-au declarat, însa, reticenti cu privire la îndatorarea municipiului cu o suma atat de mare si pe un termen atat de lung. Cu toate acestea, ei au votat atunci dupa ce li s-a spus ca este vorba doar de un vot de principiu.

deschidere.jpg

ÃŽntre timp, insa, Primaria a contractat creditul. „Ar fi trebuit sa fim informati! Noi ne-am dat doar un acord de principiu pentru contractarea acestui credit. Gradul de îndatorare al municipiului este destul de mare si nu stiu daca bugetul local va putea suporta acest lucru”, este de parere consilierul PSD George Bogatu.

De aceiasi parere este si consilierul conservator Carmen Dima. ” Stavarache mai are un an si patru luni sa faca ceva. Au trecut trei ani fara ca macar sa intre un excavator sa înceapa o lucrare”, spune Carmen Dima. „Eu îi înteleg disperarea de a face în ultimul an înainte de alegeri cat mai multe. Dar nu înglodand orasul în datorii. A fi primar post aderare la UE intr-un oras precum Bacaul ar fi putut reprezenta sansa politica a vietii lui Stavarache. Mai ales ca se lauda peste tot cu ce relatii are la Guvern. Fondurile comunitare care ar putea fi atrase sunt aproape nelimitate. Din pacate, Bacaul si bacauanii au in functia de primar un individ ajuns acolo accidental, care nu intelege nici in ceasul al doisprezecilea ca fondurile europene nu se aduc stand la cafele cu secretarele guvernantilor, ci batand la usile de la Bruxelless. {i nu oricum, ci cu proiecte serioase”, puncteaza si fostul viceprimar al Bacaului, Laurian Lucas.

Pe de alta parte, Romeo Stavarache, sustine, cumplit de iritat de tirul intrebarilor, ca pentru contractarea respectivului împrumut a avut toate acordurile necesare din partea alesilor locali. „Care vot de principiu? Nu exista asa ceva! Ei au votat împuternicirea primarului si apoi lista cu obiectivele de investitii. Nu au nici un motiv sa se planga pentru ca ei au votat bugetul si lista de investitii”, mai precizeaza primarul Stavarache.

O. MiNDRILA

Adauga un comentariu

*