Bebeluşul răpit a murit asfixiat mecanic

Institutul de Medicină Legală din Craiova a stabilit, marţi, că micuţul Ionel Golariu, de patru luni, furat din Spitalul de Urgenţă Craiova pe 28 septembrie şi găsit ulterior şi preluat de familie, a murit luni dimineaţa în braţele mamei sale, ca urmare a unei asfixieri mecanice prin obturarea căilor respiratorii cu conţinut gastric, transmite corespondentul ROMPRES.

Înmormântarea micuţului a avut loc marţi, în localitatea doljeană Moţăţei, acolo unde trăiesc părinţii săi, Marinela Urâta şi Ion Golariu. Întrucât copilul nu era botezat, Mitropolitul Olteniei şi Arhiepiscop al Craiovei, Teofan, i-a solicitat preotului din localitate ca la slujba de înmormântare să oficieze şi Botezul dorinţei, aşa cum se procedează în cazul copiilor morţi necreştinaţi.

Toate cele necesare înmormântării creştineşti a bebeluşului au fost asigurare de corespondenţii OTV în Oltenia, Mirabela Bubatu şi Cosmin Gagiu, ajutaţi de câţiva oameni de afaceri din Craiova.

„Acest copil a avut o viaţă scurtă, dar extrem de zbuciumată ÅŸi mediatizată. Cu toate acestea, familia lui nu avea posibilităţi materiale pentru o înmormântare. Pentru că am fost aproape de familie mai mult timp în momentul în care am transmis informaÅ£ii legate de răpirea din septembrie a copilului, ne-am gândit să venim în sprijinul lor în acest trist moment”, a spus Mirabela Bubatu.

Micuţul Ionel Golariu s-a născut prematur, pe 22 iulie, la Spitalul Municipal din Calafat, motiv pentru care a doua zi a fost transferat la Craiova. Pe 28 septembrie a fost furat din maternitatea Spitalului de Urgenţă Craiova de tânăra Iulia Laura Sandu care dorea astfel să îşi consolideze căsnicia. Pe 3 octombrie, a fost găsit în curtea Spitalului CFR din Craiova. Timp de o săptămână, bebeluşul a fost internat în regim de urgenţă în Centrul Maternal din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Dolj. Pe 12 octombrie, la insistenţele familiei şi ale reprezentanţilor Primăriei Moţăţei, care au dat asigurări că la domiciliul părinţilor sunt asigurate toate condiţiile pentru o dezvoltare sănătoasa, micuţul a fost adus la Moţăţei. În urmă cu o săptămână, bebeluşul a fost internat la Spitalul Calafat, pentru că suferea de mai multe afecţiuni, printre care rahitism carenţial şi distrofie de gradul II. Luni dimineaţa, în jurul orei 7.00, Ionel a murit în braţele mamei sale, înecat.

PărinÅ£ii copilului spun că medici de la Calafat trebuia să-l Å£ină acolo pe micuÅ£ până se făcea bine, „dar nu au avut bani să le dea”. „TuÅŸea ÅŸi vărsa de când am ajuns cu el acasă de la spitalul din Calafat. Doctorul de familie a zis că nu vine, că trebuie să ne ducem noi cu el la BăileÅŸti, unde lucrează el”, a spus Ion Golariu. PărinÅ£ii bebeluÅŸului mai afirmă că, nici după ce Ionel a murit, medicul de familie nu a vrut să vină la Moţăţei, iar mai mulÅ£i săteni susÅ£in că medicul îi tratează prin telefon. Pe de altă parte, sătenii mai spun că nici părinÅ£ii micuÅ£ului nu l-au îngrijit cum trebuie pe copil, având în vedere că tatăl este orb, iar mama suferă de un retard mintal.

În cazul decesului lui Ionel Golariu, procurorii continuă cercetării pentru stabilirea vinovaţilor. ROMPRES

Adauga un comentariu

*