Conducerea Ziarului de Bacau a demisionat acuzand presiunile patronatului

Trei ziaristi de la Ziarul de Bacau, directorul Nicoleta Bichescu, redactorul-sef Eduard Adam si redactorul Mirela Romanet si-au dat demisia acuzand presiunile facute de patron pentru a nu publica o ancheta care-l viza pe viceprimarul municipiului.

Patronul este Constantin Sosu, care are si contract de salubritate cu Primaria Bacau.

Conducerea Ziarului de Bacau a demisionat acuzand presiunile patronatului

COMUNICAT DE PRESA:

Nicoleta Bichescu, director, Eduard Adam, redactor-sef, si Mirela Romanet, redactor, ne-am inaintat demisiile in cursul zilei de vineri, 29 septembrie, de la “Ziarul de Bacau”, acolo unde ne-am desfasurat activitatea mai bine de patru ani, inca de la infiintarea publicatiei. Am luat aceasta decizie din cauza presiunilor facute de patronatul SC Mediabac SRL, editor al “Ziarului de Bacau”, pentru ca un articol care il viza pe Constantin Scripat, viceprimarul
municipiului Bacau, sa fie oprit de la publicare.

In cursul zilei de vineri, 29 septembrie, ziarista Mirela Romanet a descoperit ca viceprimarul Constantin Scripat este administrator la doua societati comerciale, ceea ce, potrivit Legii 161/2003, privind transparenta decizionala si combaterea coruptiei, constituie o situatie de incompatibilitate, care ar trebui sanctionata de prefectul judetului Bacau, Gabriel Berca, prin emiterea unui ordin de constatare de drept a incetarii mandatului.

Conform deontologiei profesionale, Mirela Romanet a luat legatura atat cu viceprimarul Scripat, cat si cu prefectul Berca si cu secretarul municipiului Bacau, Ovidiu Popovici, de la care a solicitat puncte de vedere privind situatia descoperita.

Respectarea deontologiei profesionale s-a dovedit, in acest caz, paguboasa. La nici o ora de la discutiile purtate cu cele trei persoane, patronul SC Mediabac, Constantin Sosu, a solicitat directorului publicatiei ca articolul care il viza pe Constantin Scripat sa nu fie publicat. Pus in fata unei demisii de onoare, Constantin Sosu a sustinut ca ancheta Mirelei Romanet nu trebuie sa vada lumina tiparului si a insistat asupra acestui aspect, atat la semnatarul articolului,
cat si la redactorul-sef Eduard Adam.

Redactorul si-a dus pana la capat demersul jurnalistic, iar directorul si redactorul-sef si-au asumat publicarea articolului “Prefectul trebuie sa il suspende pe viceprimarul Scripat”, care a aparut in editia de sambata, 29 octombrie 2006, a “Ziarului de Bacau”, in ciuda opozitiei patronului. Cum a fost evident ca, in aceasta situatie, relatia dintre conducerea ziarului si patron a devenit ireconciliabila, ne-am depus demisiile in cursul zilei de 29 septembrie.

Mentionam ca, in ciuda oricaror zvonuri, niciunul dintre noi nu are, la acest moment, alte angajamente sau planuri decat cele de corespondent local de presa.

Dorim sa mentionam ca nu a fost prima data cind administratia Stavarache gaseste o astfel de modalitate pentru a incerca sa ascunda de ochii opiniei publice deraierele de la legalitate. Primarul Stavarache, dar si alte persoane din aparatul Primariei Bacau sau membri ai PNL, au incercat sa-l santajeze pe Constantin Sosu, care are incheiat un contract cu municipalitatea, pe firma
SOMA, pentru salubrizarea orasului.

Moneda de schimb pentru derularea normala a contractului a fost mereu “Ziarul de Bacau”, caruia s-a dorit sa i se cumpere tacerea, prin intermediul patronului. Aparitia unor anchete privind Primaria Bacau, primarul, viceprimarul sau consilierii locali, indiferent de culoarea lor politica, a demonstrat, insa, ca ziaristii de la “Ziarul de Bacau” au incercat sa reziste presiunilor si sa isi faca in mod corect meseria. Presiunile au devenit, insa, de nesuportat pentru director si edactorul-sef, cei care au incercat, in tot acest timp, ca redactorii sa nu simta presiunile politice.

Odata in plus, am considerat ca incompatibilitatea viceprimarului Scripat este de o gravitate deosebita si am ales sa ne dam demisiile decit sa facem compromisuri de constiinta, ascunzind sub pres un asemenea caz, care demonstreaza ca lupta de combatere a coruptiei, prin
respectarea legalitatii, este, pentru administratia Stavarache, o chestiune de pura demagogie.

Nicoleta Bichescu
Eduard Adam
Mirela Romanet

LEGATURI:

Articolul care a declansat scandalul: Prefectul trebuie sa-l suspende pe viceprimarul Scripat!

Adauga un comentariu

*