Temperatura pe Terra a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 12.000 de ani

Pe măsură ce procesul de încălzire globală continuă, experţii în mediu de la NASA au precizat că temperatura pe Pământ a ajuns la cel mai ridicat nivel al său din ultimii 12.000 de ani, situaţie care durează de aproape 30 de ani şi care a început să afecteze iremediabil fauna şi flora terestră, informează AFP consultată marţi de Rompres.

Creşterea rapidă a temperaturilor medii globale în ultimii 30 de ani, cu o medie de 0,2 grade Celsius pe deceniu, ne face să ne aflăm în prezent la doar un grad Celsius de teperaturile înregistrate pe Pământ în urmă cu aproximativ 1 milion de ani, a explicat principalul autor al studiului, James Hansen de la Institutul Goddard al NASA pentru cercetări spaţiale.

Acest studiu a fost publicat în numărul de marţi al analelor Academiei Naţionale americane de Ştiinţe.

„Terra trece prin cea mai călduroasă perioadă a sa de după ultima perioadă interglaciară, din urmă cu peste 12.000 de ani. AceÅŸti indici sugerează că ne apropiem cu paÅŸi repezi de un nivel la care poluarea va fi extraordinar de periculoasă” a explicat omul de ÅŸtiinţă american reamintind că gazele de efect de seră precum dioxidul de carbon constituie în ultimele decenii una dintre principalele cauze ale încălzirii globale.

„Dacă media temperaturilor globale va creÅŸte cu două până la trei grade s-ar putea să trebuiască să ne obiÅŸnuim să trăim pe un Pământ diferit decât cel pe care ne-am născut. Ultima dată când pe Terra a fost atât de cald a fost în urmă cu aproximativ 3 milioane de ani, iar atunci nivelul oceanelor era cu 25 de metri mai ridicat decât în rezent” ceea ce ar fi echivalent cu o catastrofă globală pentru zonele de ţărm ale continentelor care sunt cel mai dens populate, a susÅ£inut el.

ROMPRES

Adauga un comentariu

*