De la poker la talharie

Pe data de 24 iulie, in jurul orelor 2.30, o patrula de jandarmi a observat in zona de sud a orasului un grup de tineri care tulburau ordinea publica, unul dintre acestia avand tricoul rupt.
Adrian C. de 18 ani din municipiul Bacau, fara antecedente penale, a declarat ca in seara de 24 iulie s-a intalnit cu Razvan V. (un alt membru al grupului) si cu alti tineri si au jucat poker pana tarziu.

Din cauza ca Razvan V. nu avea bani, i-a vandut un telefon mobil lui Adrian C.; numai ca, Razvan a pierdut toti banii la carti ramanand in acelasi timp si fara telefon.

In jurul orelor 2.00, in timp ce se indrepta spre casa, Adrian C. a fost urmarit de Razvan V., care l-a lovit, i-a rupt tricoul si i-a smuls lantul de la gat, apoi a incercat sa-i ia telefonul.

Patrula de jandarmi i-a condus pe cei din grup la sediul unitatii pentru a continua cercetarile. In colaborare cu lucratori din cadrul Biroului Investigatii Criminale – din cadrul Politiei Municipiului Bacau, s-a luat decizia intocmirii unui dosar cu acte premergatoare sub aspectul comiterii infractiunii de talharie pe numele lui Razvan V., fapta prevazuta de Codul Penal cu inchisoare de la cinci la 20 de ani. (R. ANDRICI)

Adauga un comentariu

*