´Depinde cine te apara´

Tentativa de omor, (deocamdata), savarsita de presedintele sindicatului fotbalistilor amatori si non-amatori (AFAN), Alexandru Radulescu, continua sa faca valva. Trecem peste faptul ca acest „presedinte” da dovada de o indolenta iesita din comun, ca sa nu mai vorbim despre (in)cultura ce-l caracterizeaza, vocabularul lui reducandu-se la „vodca” si „whisky”, si ne oprim la lipsa de profesionalism a unui procuror din Targoviste care nu l-a retinut pentru 24 de ore pe „criminal”, pentru ca apoi sa faca propunerea arestarii preventive.

Acest fapt ne duce cu gandul ca avem si noi procurori, in justitia bacauana, „rude” cu cel din Targoviste, ba inca foarte apropiate! Acum trei ani, Costel Talaban, din comuna Livez a sustinut si el ca nu a tras cu arma asupra celui pe care il prinsese la furat pe tarlaua sa, ci in aer, si ca alicele au ricosat din furca ce se pregatea sa-i crape capul in doua, in capatana hotului, iar acesta a decedat.

Infunda acum puscaria, desi pare nevinovat. Pentru ca procurorul n-a gasit „elementele constitutive ale savarsirii infractiunii de omor calificat sau tentativa de omor”, Alexandru Radulescu n-a fost retinut.

La presiunea extraordinara exercitata de presa, in cele din urma presedintele AFAN a fost arestat pentru 29 de zile. Si totusi, de ce au ezitat procurorii? Explicatia poate fi gasita si in raspunsul unui ilustru avocat pe care il pretuia si stima toata lumea pentru modul sau profesionalist de a-si apara clientii dar si pentru felul in care a ajutat artistii Romaniei la necaz.

Ei bine, acest avocat a dat un raspuns pe un post de televiziune care ne-a lasat cu gura cascata pe toti, de ne-a sarit somnul in acea noapte!

Un caz ipotetic prezentat de un participant la emisiune, se referea la faptul ca el ar avea ciuda pe un vecin, s-a dus la acesta cu pusca de vanatoare, l-a amenintat, vecinul a pornit masina si a vrut sa plece de teama sa nu fie impuscat dar l-a atins si dezechilibrat pe cel care-l amenintase.

In cadere, pusca aceluia s-a descarcat si glontul a intrat in capul vecinului, ucigandu-l! „Sunt sau nu vinovat si cati ani de parnaie iau?”, a fost intrebarea.

Raspunsul primit de la celebrul avocat nu face altceva decat sa sublinieze starea jalnica a Justitiei din Romania. „Depinde cine va apara”!

Adica nu mai conteaza ca esti criminal, hot, evazionist fiscal, talhar sau fapta savarsita, ci numai cine te apara! Jalnic raspuns, dar care ar putea, totusi, sa contina foarte mult adevar.

De ce sta Costel Talaban in puscarie iar Iovan afara? N-a avut cine sa-l apere!

D. MINDIRIGIU

Adauga un comentariu

*