Deţinutele cuminţi de la Penitenciarul Bacău, premiate cu o vizită la Vivariu

Nouă dintre deţinutele de la Penitenciarul Bacău au fost scoase de instructorii lor la Vivariu. Cele nouă femei sunt colege de cameră şi fac parte dintr-un amplu program de resocializare, care se desfăşoară pe întreaga perioadă a anului.

„Nu le ducem doar la Vivariu, ci ÅŸi la Muzeul de Istorie, la Observator, la teatru sau la Mănăstirea Carmelitană de la Mărgineni. Le ducem pe rând, deÅ£inutele din fiecare cameră ÅŸi, din câte ne dăm seama, a prins foarte bine acest program”, ne-a spus Elena Zaciu, ÅŸeful Biroului de intervenÅ£ie psiho-socială din Penitenciarul Bacău.

ÃŽmbrăcate frumos, cu hainele „de oraÅŸ”, tinerele au zăbovit cel mai mult în faÅ£a acvariilor. Nimeni nu ÅŸtie cu siguranţă dacă ele au întârziat în acest sector chiar dintr-o curiozitate nedisimulată sau din dorinÅ£a de a sta cât mai mult departe de gratiile închisorii. Cert este că programul de care au parte femeile deÅ£inute în Penitenciarul Bacău a stârnit invidia bărbaÅ£ilor, care nu sunt beneficiarii unor astfel de ieÅŸiri în libertate.

Adauga un comentariu

*