Firma din Bacau a lui Munaf s-a mutat la Suceava

Dupa ce ani de zile a facut bani frumosi in judetul Bacau, firma Ifigenia Trading s-a mutat pe nepusa masa in judetul Suceava, mai precis la Vatra Dornei. Firma in cauza a reusit performante notabile in ceea ce priveste valoarea cifrei de afaceri si, totusi, nu a aparut niciodata in vreun top al Camerei de Comert. Si nici nu a avut vreun angajat. Mai mult, firma a detinut si exploatat cativa ani doua piete din Bucuresti.

Ifigenia s-a infiintat in anul 2002 ca un SRL cu un capital de doua milioane de lei si cu sediul intr-un apartament pe Bulevardul Alexandru cel Bun din Bacau. In prima jumatate de an de la infiintare, firma a spart toate standardele in materie de incasari: 120 de miliarde de lei in doar sase luni.

La o valoare medie a dolarului in 2002 de 33.055 de lei, conform BNR, inseamna 3,656 milioane de dolari. Obiectul de activitate: „intermedieri in comertul cu material lemnos”. Profitul net pe 2002 a fost de peste patru miliarde de lei. Toate astea, fara niciun salariat.
In 2003 firma are vanzari de peste 41 de miliarde (1,23 milioane dolari la cursul mediu de referinta al anului 2003) si un profit net de peste doua miliarde de lei. principalul asociat la firma: Mohammad Munaf, cu 95 la suta din partile sociale.

Razvan BIBIRE

Trasfer blocat de Oficiul pentru Combaterea Spalarii Banilor

Conform declaratiilor fostului sef al Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii Banilor (ONPCSB), Ioan Melinescu, institutia ar fi fost notificata in 2001 asupra unui transfer facut de firmele Ifigenia si Dunarea International.

Prima apartinea lui Munaf, cea de-a doua – lui Hayssam. Melinescu a declarat presei ca a sesizat mai departe procurorul general al Romaniei. Exista suspiciunea ca banii proveniti de la Ifigenia si de la cealalta societate erau folositi pentru a finanta organizatii teroriste.

Marturia lui Munaf

„Omar Hayssam mi-a cerut sa fiu de acord ca o parte din afacerile lui si din societatile la care era asociat sa fie trecute pe numele meu, cu scopul de a evita sechestrarea lor de catre autoritatile romane.

Astfel au fost trecute pe numele meu SC Bucovina SRL, Manhattan SRL, Ifigenia SRL, precum si alte societati ale caror denumiri nu mi le mai amintesc. Cu toate ca eu apaream ca fiind proprietarul acestor firme, decizia cu privire la activitatile comerciale apartinea lui Omar Hayssam (…).

In ziua in care am plecat in Irak, 21.03.2005, Omar Hayssam mi-a cerut sa semnez in alb mai multe coli de hartie, pe care i le-a dat lui Mukhles in vederea gestionarii firmelor la care eram asociat, intrucat stia ca urma sa fiu rapit impreuna cu ziaristii”.

Adauga un comentariu

*