Legi aberante: Acetona e ilegala

observator de bacauSaloanele de cosmetica, laboratoarele de chimie din scoli si centrele de cercetare in domeniul chimiei vor trebui sa utilizeze cu restrictie acetona, permangantul de potasiu sau chiar unii acizi. Utilizatorii acestor substante sunt obligati sa obtina un aviz de la Ministerul Industriei si Resurselor, altfel risca sa se trezeasca cu dosare penale.

Acetona, unul dintre cele mai utilizate produse din saloanele de cosmetica, compartimentul manichiura – pedichiura, va trebui folosit cu masura. Si asta pentru ca acetona, care se utilizeaza in general la dizolvarea lacului de unghii, este inclusa in categoria precursorilor, substante utilizate la prepararea drogurilor, in special a heroinei.

Din acest motiv, saloanele de cosmetica trebuie sa detina o autorizatie emisa de Agentia pentru substante si preparate chimice periculoase din cadrul Ministerului Industriei si Resurselor. Acest lucru este valabil si pentru laboratoarele de chimie din unitatile de invatamant. Cel putin asa spune legea. Numai ca nici un administrator al saloanelor de infrumusetare sau a laboratoarelor din Bacau nu au habar de acesta lege.

„Mi se pare aberant!”…

…Sustine Carmen Pascal, administratora unui salon de cosmetica din Bacau. „Cum sa mi se impuna ca o manichiurista sa foloseasca maximum doi litri de acetona pe an? se intreaba complet indignata aceasta. Pai cu ce sa le stergem unghiile clientelor in momentul in care am depasit aceasta doza? Chiar si inlocuitorii acetonei au in compozitie substante care se gasesc in acetona. Este o prostie…nici macar nu stiam de existenta aceastei legi, si nu cred ca manichiuristele stiu ca este ilegal sa utilizezi o cantitate mai mare de acetona.

Cat despre autorizatia emisa de nu stiu ce minister…hai s-avem pardon! Cine o sa piarda vremea cu asa ceva?”

Saloanele de manichiura trebuie sa aiba … aviz de acetona

Cu toate acestea, exista posibilitatea ca o manichiurista, ce foloseste mai mult de doi litri de acetona anual, sa fie acuzata de detinere de substante care se utilizeaza ilegal la prepararea drogurilor.

„Cine se poate limita la aceasta cantitate?, afirma Laura Anton, manichiurista. Eu am in medie intre sase si zece cliente pe zi, iar numarul se tripleaza in perioada sarbatorilor. Asta inseamna ca folosesc de trei, patru ori mai multa acetona decat imi permite legea? Ce prostie! Mi-e greu sa cred ca toate saloanele de cosmetica vor avea «aviz de acetona»”.

Laborantele nu stiu ca incalca legea

Atat persoanele care lucreaza intr-un laborator de chimie cat si cele din centrele de cercetare sustin ca nu stiau ca este interzisa utilizarea, in cantitati mari, a unor substante. „~n laborator se folosesc de regula diferiti acizi si permanganat de potasiu pentru efectuarea reactiilor chimice, spune Mariana Ciobanu, profesor universitar.

Profilul meu de activitate este chimia, deci va imaginati ca fiecare grupa de studenti pe care o am trebuie sa invete si partea practica a cursurilor pe care le predau. Eu nu pot sa ma limitez la o anumita cantitate de substante, pentru ca asta ar insemna sa fac diferente intre grupe si sa spun ca unii studenti fac experiente si altii nu.

Mi se pare o lege data doar ca sa fie data. Iar daca analizam birocratia cu care ne confruntam la momentul actual, va trebui sa ne inarmam cu multa rabdare si calm pentru obtinerea acelui aviz”.

Fara aviz, laboratoarele functioneaza ilegal

Studentii care fac parte din grupele de cercetare sunt nevoiti sa repete unele experimente chimice pana cand rezultatele sunt conform calculelor sau pana la obtinerea unor noi compusi. In cazul in care ar face economie la permanganati si acizi, cercetarea ar fi inutila.

Cat despre elevii de liceu, acestia se pare ca au acces in laboratoarele de chimie doar insotiti de profesori, iar lucrul cu substante chimice se face sub supravegherea dascalilor. Chiar si asa, laboratoarele care detin cantitati mari de acizi, acetona sau permanganat, fara sa detina aviz pentru substante periculoase, functioneaza ilegal.

Alina RATA

Adauga un comentariu

*