Gazele s-au scumpit, în medie, cu 3,8 la sută

Cele 29 de societăţi de distribuţie a gazelor naturale practică, de la 1 aprilie, un preţ mai mare, în medie, cu 3,8 la sută, în funcţie de categoriile de consumatori. În cazul consumatorilor casnici (categoria B1), gazele s-au scumpit cu o medie de 3,6 la sută.

Noile preţuri pentru consumatorii casnici (categoria B1) sunt, de sâmbătă, de 830,68 RON/1.000 mc (8.306.800 ROL) în cazul Distrigaz Sud şi de 830,24 RON/1.000 mc (8.302.340 ROL) în cazul Distrigaz Nord (preţurile nu includ TVA).

Principala cauză a acestei ajustări este creşterea preţului barilului de petrol pe piaţa mondială în intervalul ultimelor şase-nouă luni, care va duce la influenţarea preţului gazelor naturale pe plan internaţional.

Pentru a nu crea presiuni suplimentare asupra preţului la consumatori, Guvernul României a propus ca, în al doilea trimestru al anului 2006, preţul producţiei interne să rămână nemodificat faţă de trimestrul patru 2005 (adică 110 dolari/1.000 mc).

În paralel, Guvernul României a implementat un important pachet de măsuri sociale, prin care persoanele cu venituri mici primesc ajutoare financiare pentru achitarea facturilor la gaze.De asemenea, Guvernul a majorat de la 1.000 la 1.500 RON cuantumul ajutoarelor pentru achiziţionarea de centrale termice şi de la 200 la 300 RON cuantumul ajutoarelor pentru achiziţionarea de arzătoare automatizate.

Anul trecut, preţul final al gazelor naturale a crescut, pentru toate categoriile de consumatori, cu 35 la sută. În primul semestru din 2005, în România, pentru consumatorii casnici, preţul gazelor naturale era de 183 dolari/1.000 mc, fără TVA, faţă de 785 dolari/1.000 mc în Portugalia, 674 dolari/1.000 mc în Olanda, 385 dolari/1.000 mc în Ungaria.

Potrivit documentului privind Politica Energetică a României în perioada 2005-2008, procesul de aliniere a preţului gazelor naturale la producător la niveluri comparabile cu preţul de import va continua, prin majorarea anuală a preţului producţiei interne, astfel încât, în funcţie de evoluţia preţului la importul de gaze, convergenţa preţurilor să fie atinsă în momentul integrării sau cât mai curând după aceasta. În 2005, preţul mediu al gazelor naturale la gura sondei a fost de 90 dolari/1.000 mc.

Începând din 2008, când piaţa va fi total liberalizată, preţurile vor fi stabilite pe baze concurenţiale, fiind influenţate numai de cotaţiile combustibililor alternativi.

Piaţa gazelor naturale din România a fost deschisă gradual, începând cu 2001, pentru 2005 gradul de deschidere fiind de 50 la sută din consumul total. De la 1 aprilie 2006, gradul de deschidere a pieţei interne de gaze naturale va fi de 65 la sută, urmând ca, de la 1 iulie, acesta să crească la 75 la sută.

Anul trecut, producţia internă de gaze naturale a României a fost de 12,45 miliarde metri cubi, la care s-au adăugat importuri de 5,146 miliarde mc (29 la sută din total). Consumul total de gaze s-a ridicat în 2005 la 17,604 miliarde metri cubi, din care 3,425 miliarde mc a fost consumul consumatorilor casnici. Numărul total al consumatorilor a ajuns, la finele anului trecut, la 2.412.640, din care 2.345.853 consumatori casnici.

Rezervele actuale de gaze naturale ale României sunt estimate la 184,9 miliarde mc.

Adauga un comentariu

*