Asterisc: PARTIZANUL

Intr-o vreme mergeam des la Partizanul”. Intr-un anume fel mă „infrăţisem” cu această mare fabrică de pielărie şi încălţăminte, îmi plăceau nu numai oamenii de aici dar şi mirosul acela de ghete şi pantofi „proaspeţi”, liniile tehnologice care, parcă, nu se mai sfarşeau, secţiile mari, luminoase, aeresite.

Prin 1971 scriam, despre fabrică, într-un reportaj, că numai în secţia de încălţăminte lucrează circa 2ooo de salariaţi la cele şapte linii de fabricaţie, aici producandu-se, zilnic, 12 000 perechi de încălţăminte pentru bărbaţi, adolescenţi şi copii…

„Partizanul” era, de fapt, un adevărat „holding”, cu cele trei mari secţii ale sale – de tăbăcărie minerală, tăbăcărie vegetală şi încălţăminte, saltul fiind, practic, de neimaginat, de la atelierele acelea create în 1884, care tăbăceau piei şi produceau opinci pană la uriaşul acesta industrial care exporta încălţăminte în 15 state din lume, între care Franţa, RF a Germaniei, Olanda, Belgia, URSS…

Asta scriam prin 1971 , însă întreprinderea era, atunci, într-o permanentă dezvoltare… Pe la începutul anului 199o, la ieşirea la pensie a inginerei Elena Apetroaiei, care era şefa Serviciului tehnic, creaţie, cercetare, „Partizanul” producea 24 000 perechi încălţăminte într-o zi…!

Cu oamenii aceia de atunci – Dan Pricop, director, Gheorghe Pavel şi Gheorghe Parvu, maiştri principali, inginera Elena Apetroaiei, inginerii Georgeta şi Petru Zelincă etc aveam să mă întalnesc mulţi ani după aceia, împreună rememorand momente şi întamplări de neuitat… Fabrica era, într-un fel, de cartier. Continua o tradiţie, la fel ca „Letea”, de pildă…

Avea de toate pe langă ea – grădiniţă, cantină, echipă de fotbal şi stadion… Dar, după 1989, decăderea a urmat înfloririi… Cum s-a întamplat, de altfel, cu aproape întreaga „încălţăminte” din Romania şi nu numai încălţăminte…

Într-o zi l-am auzit, la radio, pe fostul director de la o altă celebră fabrică, „Clujeana”, vorbind despre distrugerea acestei ramuri industriale… „Partizanul” a murit, deci… Nu de bătraneţe, ci în plină tinereţe…

Pe locul marii întreprinderi se construieşte un Mol – scriu cum se citeşte – care, se spune, va fi ceva de vis, cu trei cinematografe, cu magazine peste magazine, cu restaurante etc… Astfel, „mortul” va fi îngropat definitiv… Dar nu şi uitat…
Eugen Verman