Cand un partid pierde puterea, el se imbolnaveste, face temperatura, puseuri de hipertensiune, mici hemoragii si metastaze, uneori cecitate si surzenie; incepe criza launtrica, plata politelor, hartuiala, reconfigurarea grupurilor si energiilor, evadarea la „castigatori”, adica un proces entropic, fiindca orice organism, fie el si social, tinde sa se dezagrege; componentele intregului nu mai sunt motivate sa coexiste in ansamblu si incearca sa paraseasca sistemul, cauta supravietuirea in alta parte, daca se poate la noua putere.
Interesele personale le surclaseaza pe cele nationale. Etica este in suferinta, doctrinele nu mai fac nici cat o ceapa degerata. Asta s-a intamplat in PSD dupa alegerile generale, dar fenomenul este comun tuturor grupurilor perdante.
Mai inainte insa au existat „baronii” locali, cum i-a numit presa pe imbogatitii partidului, cu aerul lor trufas si sfidator la adresa comunitatii, temporar invulnerabili in fata justitiei „oarbe” (Mischie, Oprisan etc.). Acestia si altii au tinut prima pagina a ziarelor ani de zile: eticheta de corupti a actionat ca picatura chinezeasca asupra simpatiei publice starnind o adevarata repulsie. De fapt imaginea precara a liderilor, de profitori cu toate neamurile lor manjite cu frisca banului public a declansat inceputul declinului PSD, a carei prestatie guvernamentala fusese cea mai performanta din scurta istorie a tranzitiei.
Din mediile politice, suspectate de demagogie, lumea retine cu precadere doar ceea ce vrea ea sa retina, adica ceea ce-i confirma suspiciunile: averile ascunse, cancanurile, conturile, traficul de influenta, asocierile cu grupuri rau-famate, posibilele comisioane, licitatiile trucate, avantajele necuvenite…Exact lucrurile pe care politicienii le pastreaza departe de ochii lumii, in zonele invizibile. Devoalarea lor are efectul unui imens flesh emotional ireversibil; lumea nu doreste probe, lumea se multumeste doar cu acuzatii, lumea accepta cu placerezvonurile, le colporteaza ca pe niste adevaruri reale desi sunt doar surogate de adevar, presupuneri, manipulari care au insotit imaginea unor lideri PSD si le-au pulverizat credibilitatea. Intai a fost fumul, dupa aceea a aparut focul….
La romani puterea politica odata pierduta, esti transformat in victima sigura. Incapacitatea noii puteri de a gestiona tara este abil extrapolata spre erorile reale sau inventate ale vechii guvernari; justitia, partial obedienta isi ofera serviciile invingatorile; incep represaliile, presa jubileaza, vanatoarea de subiecte este maxima; PSD-istii sunt „extirpati” din posturile de decizie, apar frustrarile si acuzatiile de coruptie, postura in care fostii lideri sunt hartuiti si tarati la parchete, de parca ne-am afla in timpul Marii Revolutii Franceze din 1789 si dupa. Orizonturile de asteptare create in campania electorala de Alianta „D.A.” cu trimitere expresa la coruptie trebuie populate cu „tinte”, nume si prenume, multimile vor zornait de catuse si lanturi, vor satisfactie; operatiune bine orchestrata de Alianta, avandu-l ca dirijor pe Domnul Presedinte, un expert, ii recunoastem stilul.
Cum din pacate multi lideri ai PSD nu-si pot justifica averile acumulate, vulnerabilitatea lor contribuie direct la scaderea in sondaje a preferintelor publicului pentru un partid care se defineste a fi al echitatii si solidaritatii sociale. Acestia, fara a fi dovediti de vreo instanta judecatoreasca sunt, in mentalul colectiv, deja compromisi; credibilitatea lor este Zero si trebuie sa paraseasca scena, sa se retraga in umbra, nu sa tipe ca in casa din Zambaccian sunt doar reproduceri ieftine de 2 lei, ori ca stafia Matusii Tamara tinea milionul de dolari la ciorap… Mosia lor de bugetari a fost politica, spunea unul dintre Bratieni.
Domnilor, gura mica, un pas inapoi in front, in masa anonimilor; putina penitenta face bine la toata lumea.
Nu tanarul Geoana a demantelat PSD-ul. Dumneavoastra…. Dumneavoastra, care vorbiti despre „platforma noilor sanse”, nu mai aveti nicio sansa… Ati avut una si ati ratat-o.
Ovidiu GENARU
