De 20 de ani fara identitate

Alina Petronela Florea, o tanara din comuna bacauana Izvorul Berheciului, traieste de 20 de ani fara identitate. Ea s-a nascut intr-o comuna din Brasov, iar acum locuieste in concubinaj cu un barbat, cu care are un baietel de un an. Nici ea si nici copilul nu au acte de identitate de cind s-au nascut.

Ei nu sunt trecuti in nici o evidenta la politie sau la starea civila. “Parintii mei nu s-au ingrijit sa am acte, ne-a declarat Alina. M-am nascut in Brasov, in comuna Rasteiu, si de acolo mama a primit un certificat de constatare a nasterii. Cu acest act am reusit sa ma inscriu si la scoala, aici in Bacau. Am facut doar patru clase.

Niciodata insa nu mi-am dat seama ca am nevoie de buletin”. Cazul este unic in judet si a fost depistat odata cu internarea celor doi in Spitalul Judetean de Pediatrie Bacau. Aici s-a constatat ca nici Alina Florea si nici copilul ei, Neculai Florea, in varsta de un an, nu au nici un fel de acte de identitate.

„Pe baiat l-am nascut aici la Bacau, a continuat mama copilului, o tanara de o naivitate care te infioara. Pentru ca traiesc in concubinaj cu tatal copilului, am trecut baietelul pe numele meu. Daca il treceam pe numele tatalui lui, puteam sa-i fac un certifcat de nastere pentru ca barbatul meu are acte. Numai eu nu am. Toti din familia mea au buletine de identitate, si parintii, si fratii mei, surorile. De mine a uitat mama”.

Tinara a mai declarat ca a incercat sa-si faca acte de identitate la un avocat, dar asta o costa 3 milioane de lei, bani de care ea nu dispune. Pe de alta parte agentii de Politie din comuna Izvorul Berheciului, care cunosc cazul, i-au explicat ca trebuie sa se duca la Brasov sa dea in judecata Starea Civila si ca totul se rezolva. Mai trebuie sa existe insa si vointa din partea Alinei…

Roxana NEAGU

Adauga un comentariu

*