Mai mulţi copii adoptabili şi reducerea perioadei din sistemul de protectie

Principalul obiectiv al noii legi a adopţiilor, adoptată marţi de parlamentarii Camerei Deputaţilor, vizează creşterea numărului de copii adoptabili şi reducerea perioadei petrecute în sistemul de protecţie, responsabilizând mai mult persoanele care au obligaţia ocrotirii unui copil. Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei a trecut marţi […]

Pitonul birmanez ar putea vindeca bolile de inima !

Pitonul birmanez, unul dintre cei mai mari şerpi din lume, ar putea deţine secretul pentru realizarea unor noi tratamente ce ar putea preveni sau combate maladiile cardiace umane, au anunţat cercetătorii americani, într-un studiu publicat, joi, în revista Science, informează AFP. Această reptilă, care poate să măsoare până la nouă metri în lungime şi să […]

Românii merg la medic doar atunci când au probleme de sănătate

Potrivit rezultatelor celui mai recent studiu realizat de IMAS la cererea MedLife, 58% dintre români nu merg la controale anuale de rutină sau merg doar atunci când au probleme de sănătate. Aproximativ 45% dintre respondenţi au spus că nu şi-au făcut un control medical de rutină în ultimii doi ani, în timp ce 6% au […]

O ţigară fumată de o femeie echivalează cu cinci ţigări fumate de un bărbat

Fumul de ţigară „‘urăşte” la propriu femeile. Raportul dintre prejudiciile aduse de fumat organismului feminin este, comparativ cu cele aduse organismului masculin, de 5 la 1. Acesta este rezultatul unui studiu prezentat de Elena Tremoli, profesor în cadrul Facultăţii de Farmacologie a Universităţii din Milano, la Congresul Societăţii Europene de Cardiologie, desfăşurat la Paris. Organismul […]

15 lucruri pe care nu le stiai despre somn

Sunt foarte multe lucruri pe care nu le cunoastem despre somn dar stim sigur ca somnul este esential pentru orice fiinta de pe planeta. Iata o lista cu 15 lucruri interesante despre somn si demonstrate in acelasi timp. 1. Ce se intampla atunci cand o persoana doarme? Ei bine, creierul sau se reincarca, celulele nervoase se […]

Zilele Medicale ale Spitalului Moinesti, la editia a VI-a !

Cea de-a VI-a editie a Zilelor Medicale ale Spitalului Municipal de Urgenta Moinesti se desfasoara in intervalul 28 – 30 iulie a:c., inclusiv, „ziua cea mai lunga” fiind cea de vineri- dupa cum ne-a informat ieri, in cadrul conferintei de presa de la Directia Judetana de Sanatate Publica,  binecunoscutul manager al spitalului moinestean, dr. Adrian […]

Cele mai falsificate 11 alimente consumate frecvent

De la carne si lactate, pana la miere, cereale, paine si bauturi, multe din alimentele pe care le consumam zilnic sunt contrafacute. In goana dupa profit, unii producatori fac rabat de la normele de calitate si-si pacalesc clientii cu ingrediente ieftine. Si asta in detrimentul sanatatii noastre. Alimentele falsificate ne imbolnavesc in timp, atrage atentia […]

Greseli zilnice care duc la aparitia gastritei si ulcerului

Mancati din patru in patru ore, mestecati bine alimentele, evitati cafeaua, alcoolul si aspirina pe stomacul gol si alimentele prea reci sau prea fierbinti pentru a preveni gastritele. Stresul, consumul alimentelor acide (condimente, cafea, alimente acre, cu conservanti si coloranti artificiali), mesele neregulate sau excesele alimentare – acestea sunt principalele cauze ale gastritei, afectiune care […]

Risc mai mare de cancer de la nivelul ridicat de radiatii ultraviolete

Cancerul de piele e riscul major la care se expun cei care stau mult la soare, mai ales in aceste zile, cand nivelul radiatiilor a depasit pragul de 8 unitati. Medicii detaliaza cateva metode de protectie.Nivelul radiatiilor ultraviolete se vor incadra in jurul valorii de 8-9 unitati pana vineri, cand vremea se va raci simtitor […]

Ce boli tradeaza aspectul fizic

Ochii rosii, pliurile pe lobul urechii si roseata pielii pot indica boli cardiovasculare, pielea galbena tradeaza afectiuni ale stomacului si ficatului, iar forma urechilor poate spune daca suferiti de cancer.Forma si culoarea ochilor, aspectul tenului si forma urechilor pot indica existenta multor boli, de la anemie si colesterol crescut la cancer de piele. Boli „citite” […]

O senatoare „rătăcită“ îi numeşte drogaţi pe copiii romanilor

Tineretul Social Democrat din Vrancea a condamnat public afirmaţiile senatorului second-hand Sorina Plăcintă care a declarat cu seninătate că toţi copiii din această ţară sunt nişte drogaţi, în încercarea de a-şi apăra fiul despre care un raport arată că a fumat canabis, altfel spus, a consumat droguri. Printr-un comunicat de presă, filiala Vrancea a Tineretului […]

Cum ne protejam de explozii solare si radiatii ultraviolete

Nivelul ultravioletelor a crescut zilele trecute in Romania, ajungand ieri la 8, iar exploziile solare vor atinge un maxim al ultimilor ani. Medicii explica cum ne putem proteja.”Gaurile” in stratul de ozon, ca si exploziile solare care vor fi din ce in ce mai frecvente in perioada urmatoare, afecteaza atat pielea, crescand riscul de cancer […]