Cercetări efectuate de polițiști cu privire la un accident rutier produs în Bacău

La data de 27 decembrie a.c., în jurul orei 19.00, polițiștii rutieri au efectuat cercetări pentru a stabili împrejurările producerii unui accident rutier cu victime, pe strada Ştefan cel Mare din Bacău.

Astfel, din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 24 de ani, din comuna Balcani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Ştefan cel Mare, a surprins şi accidentat un bărbat de 30 de ani, din comuna Răcăciuni, care se angajase în traversarea regulamentară pe marcaj pietonal.

În urma impactului, pietonul a fost transportat la Spitalul Judeţean Bacău pentru îngrijiri medicale.

Conducătorul auto şi pietonul au fost testaţi cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul primului și 0,34 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru cel de-al doilea, fiindu-le recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui autoturism sub influenţa alcoolului.

Adauga un comentariu

*