Ilan Laufer: Îi sfătuiesc pe tineri să aibă curaj să-și deschidă o afacere, pentru că merită riscul

Tinerii români ar trebui să-și ia inima-n dinți și să-și asume deschiderea unei afaceri, întrucât, dacă au o idee bună și sunt dispuși să muncească, visurile lor pot deveni realitate, susține Ilan Laufer, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, într-un interviu acordat AGERPRES.

El a oferit propriul exemplu, arătând că și-a deschis o firmă în timp ce era angajat într-o multinațională și, după mai multe luni în care a testat afacerea, s-a dedicat cu totul propriului business. Iată cum multinaționalele pot deveni un fel de școală de unde tinerii pot „fura” cunoștințe pe care să le aplice apoi în afacerile lor, spune ministrul. Cu toate acestea, avertizează Laufer, tinerii antreprenori trebuie să aibă foarte mare grijă la partea administrativă a unui business, pentru că, altfel, riscă să iasă din legalitate.

Printre problemele cele mai mari cu care se confruntă IMM-urile, ministrul a identificat subfinanțarea, dar și lipsa forței de muncă. În acest sens, Fondul de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri ar trebui să se axeze mai puțin pe programul Prima Casă, așa cum se întâmplă acum, și să se orienteze mai mult spre sprijinirea întreprinderilor mici și mijlocii pentru a accesa credite bancare. În ceea ce privește forța de muncă, Laufer a arătat că a propus în Guvern un program de repatriere a românilor care au plecat să lucreze peste hotare.

Ministrul a vorbit, în interviu, și despre modul în care vrea să construiască un ecosistem antreprenorial în România, dar și despre faptul că foarte multe mari companii internaționale, precum Mitsubishi, analizează posibilitatea unor investiții considerabile în România.

Adauga un comentariu

*