Accident rutier produs pe fondul neadaptării vitezei

accident_eac264Polițiștii au fost sesizați despre producerea unui eveniment rutier în care au fost implicate trei vehicule, pe D.N.12 A, în localitatea Tg. Trotuş.

Din primele ceretări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 44 de ani, din județul Brăila, în timp ce conducea un autoturism pe direcţia Oneşti-Tg. Ocna, în localitatea Tg. Trotuș a ajuns din spate o coloană de autoturisme, care staţiona şi pe fondul neadaptării vitezei a intrat în coliziune cu un autoturism pe care l-a proiectat în automobilul din fața sa.

În urma impactului, un bărbat de 64 de ani, pasager în autoturismul lovit din spate de autovehiculul condus de brăilean, a fost transportat la Spitalul Onești pentru îngrijiri medicale și ulterior a fost transferat la unitate medicală din județul Iași.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Adauga un comentariu

*