Summit NATO Varșovia – una dintre cele mai importante reuniuni la nivel înalt din istoria Alianței

În data de 8 Iulie – 9-Varșovia va găzdui summitul NATO, unul dintre cele mai importante reuniuni la nivel înalt din istoria Alianței, în cursul căreia se așteaptă sa fie luate o serie de decizii  privind consolidarea flancul estic.

Presedintele Statelor Unite Barack Obama va fi printre liderii mondiali prezenți la summit.

In timpul vizitei sale, el va avea, de asemenea, o întâlnire bilaterală cu președintele Poloniei, Andrzej Duda, privind securitatea internațională și bazele NATO din Europa Centrală. Discuțiile cu președintele Consiliului European și președintele Comisiei Europene privind relațiile SUA-UE și terorismul internațional sunt, de asemenea, pe ordinea de zi.

Cum vedeți relația dintre Organizațita Tratului Altanticului de Nord și Federația Rusă după anexarea Crimeei? Cum a schimbat acest act de agresiune la adresa Dreptului Internațional relația dintre alianță și Kremlin?

„Anexarea Crimeei de către Moscova are o importanță episodică și nu se poate spune că NATO nu se așteaptă la orice fel de acțiune a Rusiei care aduce acesteia câștiguri în confruntarea strategică cu Occidentul. Episodul Crimeea a survenit după o tensionare fără precedent a raporturilor Rusiei cu Ucraina, care duseseră deja relațiile NATO-Rusia într-o zona critică.” – Gabriel Vlase, Vicepresedinte AP NATO

IMG_1550-1068x711

Dintr-un comunicat emis de MAE, elementele care se conturează pentru agenda tematică sunt:

  • implementarea completă a măsurilor adoptate la Summit-ul din Marea Britanie din 2014, cu prioritate a Planului de Acţiune pentru creşterea capacităţii operaţionale a NATO;
  • continuarea adaptării NATO la realităţile noului mediu de securitate, prin adoptarea de măsuri de consolidare a posturii de apărare şi descurajare;
  • îndeplinirea obiectivului de asigurare a resurselor pentru apărare;
  • întărirea politicii de parteneriate, inclusiv prin consolidarea cooperării NATO-UE;
  • reafirmarea importanţei  politicii de extindere, în condiţiile în care la ministeriala de externe din decembrie 2015 a fost adresată invitaţia de aderare pentru Muntenegru;
  • avansarea proiectului de apărare antirachetă;
  • consolidarea rolului NATO în domeniul apărării cibernetice şi, în plan mai larg, al combaterii ameninţărilor de tip hibrid;
  • definirea viitorului rol al NATO în Afganistan.

Adauga un comentariu

*