Programul de educație pentru copii Sănătatea începe din farfurie ajunge la Bacău și vizează 270 de elevi

SEL_8627Selgros Cash&Carry România împreună cu Chef Cezar Munteanu derulează pentru al patrulea an consecutiv programul educaţional „Sănătatea începe din farfurie”. Lansat în 2012 prin colaborarea cu Asociația Chef Cezar, programul Selgros contribuie la formarea opțiunilor copiilor pentru o alimentație sănătoasă. Proiectul de educaţie gastronomică învață copiii să devină mai conștienți de alegerea alimentelor, a produselor naturale, care provin din surse locale și să îşi formeze obiceiuri de mâncat sănătoase. În 2016, programul va totaliza peste 7.000 copii vizați de campania educațională.

Mâine, 18 mai, 270 de elevi de la Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” vor lua parte la activitățile educative. Până în prezent, au participat la inițiativa Selgros școli generale din Timișoara, Arad, Oradea, Cluj, Târgu Mureş, Craiova, București, Constanța, Galați, Brăila, Ploiești, Brașov, Suceava și Iași.

În etapa inițială, „Sănătatea începe din farfurie” implică organizarea de întâlniri găzduite de şcolile generale partenere, în cadrul cărora se vor susţine prezentări interactive pe teme specifice nutriţiei sănătoase. Elevilor li se oferă oportunitatea de a asimila metode de a cunoaşte şi evalua alimentele, făcându-i mai conştienţi cu privire la alegerile proprii în privinţa hranei. Materiale informaționale adiționale vor fi disponibile pentru acasă, atât pentru copii, cât și pentru părinți.

A doua etapă a programului se desfășoară sub forma unui concurs între școlile participante, fiecare urmând să realizeze o machetă sau un desen care să redea tematica “Experiența mea cu Chef Cezar, Selgros și Supereroii”, premiul cel mare pentru clasa câștigătoare constând într-o tabără de tip “Cooking Camp”.

Proiectul a primit anul trecut premiul “Cea mai bună campanie de responsabilizare socială din industria FMCG” în cadrul Galei Premiilor PIAȚA, ediția a X-a.

Adauga un comentariu

*