CONCURSUL CERCURILOR TEHNICO-APLICATIVE DE ELEVI „PRIETENII POMPIERILOR”

 

pompieri-2În data de 06 mai a.c., orașul Târgu Ocna va fi gazda etapei județene a concursului cu tematică de prevenire și stingere a incendiilor „Prietenii Pompierilor”. Concursul este organizat, de către Inspectoratul Școlar Judeţean Bacău, cu sprijinul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău.

Competiția are un caracter educativ, tehnico-aplicativ şi sportiv şi are ca scop dezvoltarea capacităţilor de înţelegere şi de apreciere a pericolelor generate de situaţiile de urgenţă pentru viaţă şi mediu, precum şi al promovării atitudinilor şi comportamentelor corespunzătoare în rândul tinerilor. Totodată, elevii își formează şi dezvoltă o serie de trăsături comportamentale, cum sunt: iniţiativa, spiritul de echipă, curajul, perseverenţa, cinstea, corectitudinea şi disciplina.

În cadrul concursului, vor participa echipaje de elevi din ciclul gimnazial constituite la nivelul localităților din județ. Elevii vor susține trei probe: una teoretică (desfăşurată pe baza unui chestionar tip grilă ce a cuprins 10 întrebări) și două practice („Pista cu obstacole” și „Ștafeta de 400 metri cu obstacole”).

Urăm succes tuturor și cei mai buni să câștige.

Adauga un comentariu

*