Primul punct de prim-ajutor SMURD din Delta Dunării

stire-smurd-660x371Secretarul de stat din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), Raed Arafat, a inaugurat, la Crișan, primul punct de prim-ajutor SMURD pentru comunitățile izolate din Delta Dunării.

‘Zonele izolate din Deltă vor beneficia de un sprijin mult mai rapid. Ambarcațiunea SMURD achiziționată cu sprijinul de 2% acordat de populație va rămâne la Crișan și va colabora cu Serviciul Județean de Ambulanță, dar și cu elicopterul SMURD. Pentru Deltă, este un pas înainte’, a declarat, la Crișan, secretarul de stat Raed Arafat.

În ceea ce privește achiziționarea unui hovercraft pentru Delta Dunării, reprezentantul MAI a afirmat că acest proiect inițiat în urmă cu aproape trei ani s-a dovedit ineficient. ‘Nu am fost mulțumiți de proiectul respectiv. Suntem în discuții pentru găsirea unor soluții cât mai bune pentru a putea intra pe canalele din Deltă și sper ca până la finele anului această soluție să fie pusă în practică’, a mai spus Raed Arafat.

Pentru comuna Crișan, punctul de prim-ajutor SMURD este cu atât mai important cu cât numărul cadrelor medicale din Deltă este insuficient. ‘Având în vedere că noi nu avem medic de familie, că toate intervențiile se fac prin Tulcea, acum că avem această ambulanță, intervențiile vor fi mult mai rapide’, a declarat, pentru AGERPRES, primarul comunei Crișan, Ilie Munteanu.

Punctul de prim-ajutor SMURD din comuna Crișan care funcționează la pichetul din localitate al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Delta va deservi și populația din comunele Sfântu Gheorghe, Crișan, CA Rosetti, Chilia Veche, Maliuc și din orașul Sulina.

 

Ambarcațiunea donată de Fundația pentru SMURD pichetului ISU Delta din Crișan are o valoare totală de 240.000 de euro.

Sursa: http://www.agerpres.ro

Adauga un comentariu

*