Polițiștii băcăuani acționează pentru sărbători de iarnă în siguranță

De la declanșarea planului “Sărbători în siguranță” polițiștii băcăuani au constatat 76 de infracțiuni și au aplicat peste 1.200 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 290.000 de lei.politia-romana

Poliția Română acționează, la nivel național, pentru protejarea drepturilor și intereselor comerciale ale cetățenilor, precum și pentru menționerea ordinii și siguranței publice, premergător sărbătorilor de iarnă.

În perioada 23 noiembrie 2015 – 11 ianuarie 2016, în județul Bacău se desfășoară acțiuni reactiv- preventive, la care participă polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, rutieră, investigații criminale, investigarea criminalității economice, poliție transporturi, acțiuni speciale și arme, explozivi și substanțe periculoase.

Activitățile desfășurate în acestă perioadă sunt prevăzute în planul de măsuri la nivel național “Sărbători de iarnă în siguranță”, aprobat de ministrul afacerilor interne domnul Petre Tobă.

Astfel, în perioada 23-29 noiembrie, în cadrul acțiunilor desfășurate în județul Bacău, polițiștii au constatat 76 de infracțiuni, din care 41 de natură judiciară, 12 la regimul circulației rutiere, 2 la regimul silvic, o infracțiune la Legea 241/2005 și 18 alte genuri.

În cadrul activităților desfășurate, polițiștii băcăuani au intervenit și au aplicat 1 214 sancțiuni contravenționale, dintre care 147 pentru nerespectarea normelor privind ordinea și liniștea publică, 37 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite, 12 la Legea 171/2010 – Codul Silvic.

Pentru neregulile constatate în trafic, polițiștii au aplicat 956 de sancțiuni contravenționale, dintre care 303 pentru depășirea limitelor legale de viteză, 8 pentru conducerea sub influența băuturilor alcoolice cu o îmbibație mai mică decât cea pentru care fapta este considerată infracțiune, iar restul pentru alte abateri.

Totodată, au fost reținute 50 de permise de conducere și au fost retrase 23 de certificate de înmatriculare.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de 292.415 lei, iar a bunurilor confiscate este de 8.267 lei.

Polițiștii băcăuani sfătuiesc cetățenii care intenționează să participle la manifestările publice ce se vor desfășura în această perioadă să adopte un comportament civilizat, să acorde o atenție sporită modului de păstrare și asigurare a bunurilor și obiectelor personale și să evite conflictele de orice natură.

Adauga un comentariu

*