Sfantul Dumitru – Izvoratorul de Mir

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie este cinstit pe data de 26 octombrie. A trait in timpul imparatilor Diocletian (284-305) si Maximian (286-305). Din viata sa, inscrisa in Sinaxare, aflam ca a fost fiul prefectului din Tesalonic, scrie crestinortodox.ro.

Dupa moartea tatalui sau a fost numit guvernator al Tesalonicului. Tinand seama de faptul ca Dimitrie nu a ascuns ca este crestin, a fost intemnitat. In vremea aceea, crestinii erau trimisi sa lupte cu gladiatorii. In aceste lupte, crestinii erau victime sigure. Potrivit traditiei, Nestor – un tanar crestin, cere binecuvantarea de la Sfantul Dimitrie sa-l omoare pe Lie, gladiatorul favorit al imparatului, pentru a pune capat luptelor sangeroase. Dimitrie il va insemna cu semnul sfintei cruci pe frunte si ii va spune: „Du-te si pe Lie il vei birui, iar pe Hristos Il vei marturisi”. Prin rugaciunele Sfantului Dimitrie, Nestor reuseste sa-l strapunga cu lancea pe Lie. La finalul acestei lupte, imparatul Maximian porunceste ca lui Nestor sa i se taie capul, iar Dimitrie sa fie strapuns cu sulitele. Din trupul lui Dimitrie, nu a curs sange, ci mir tamaduitor de boli.

Sfântul Dumitru Sfantul Dimitrie a fost martirizat la Sirmium (Sremska Mitrovita, in Serbia), iar moastele sale au fost aduse in Tesalonic, pe 26 octombrie 413. Biserica actuala in care se afla moastele Sfantului Mucenic Dimitrie a fost construita la putin timp de la incendiul bisericii ridicate de guvernatorul Leontie, din anii 626-634. A fost transformata in moschee in anul 1493 si redata cultului crestin in 1912.

Cand vine vorba de Sfantul Dimitrie, grecii afirma ca trebuie sa vorbim de doi sfinti distincti: Sfantul Dimitrie de la Tesalonic, fiul guvernatorului, cinstit pe 26 octombrie si Sfantul Dimitrie de la Sirmium, diacon care si-a dat viata pentru Hristos si este pomenit pe 9 aprilie. Nu stim daca aceasta ipoteza a grecilor este adevarata. Nu avem un raspuns final din partea cercetatorilor pentru aceasta problema.

In traditia populara, Sfantul Dumitru usuca toate plante si dezfrunzeste codrul, fiind cel care descuie iarna. De asemenea, exista credinta ca pe 26 octombrie, caldura intra in pamant si gerul incepe a-si arata coltii.

Sfantul Dumitru este considerat si patronul pastorilor, ziua de 26 octombrie fiind ziua in care ciobanii afla cum va fi iarna. Acestia isi aseaza cojocul in mijlocul oilor si asteapta sa vada ce oaie se va aseza pe el. Daca se va culca o oaie neagra, iarna va fi buna, iar daca se va culca o oaie alba, iarna va fi aspra.

In anumite zone, taranii il cinstesc pe Sfantul Dumitru, Izvoratorul de mir, ca fiind cel ce a dat oamenilor vinul, folosit la Sfanta Impartasanie.

Ziua Sfantului Dumitru mai este cunoscuta in popor si ca Zi a Soroacelor. Este important ca aceasta zi sa te gaseasca cu toate datoriile si imprumuturile din ultimele 6 luni achitate. In caz contrar, se poate sa le dai inapoi dublu.

Mai mult, ziua de Sfantul Dumitru este momentul potrivit pentru noi tocmeli si invoieli.

Adauga un comentariu

*