Semnificatiile zilei de 5 octombrie

Ziua HabitatuluiAstazi sarbatorim Ziua Mondiala a Habitatului, Ziua Mondiala a Arhitecturii si Ziua Mondiala a Educatiei.

Ziua Mondiala a Habitatului este serbata in fiecare an in prima zi de luni din luna octombrie, desemnata in 1985 de catre Adunarea Generala a Natiunilor Unite. Scopul acestei zile este de a reflecta la starea actuala a oraselor si la dreptul fundamental al fiecarui om de a avea un adapost adecvat. In acelasi timp, aceasta zi este destinata constientizarii locuitorilor planetei de responsabilitatea pe care o avem cu totii pentru cum vor arata in viitor oraselor noastre. Ziua Mondiala a Habitatului reflecta necesitatea armonizarii asezarilor umane cu mediul natural, pornind de la consideratia ca Pamantul nu este doar habitatul oamenilor, ci si al tuturor celorlalte vietati.

La cea de-a XX-a reuniune a Consiliului Uniunii Internationale a Arhitectilor (UIA) de la Barcelona, desfasurata in 1997, s-a decis ca Ziua Mondiala a Arhitecturii sa fie celebrata la aceeasi data cu ziua dedicata habitatului, in prima zi de luni din octombrie. UIA recomanda organizarea de evenimente care sa evidentieze cultura ca o parte vitala a procesului de arhitectura si sa ilustreze potentialul acesteia in rezolvarea provocarilor cu care se confrunta arhitectii in exercitarea profesiei lor.

Ziua Mondiala a Educatiei a fost desemnata de catre UNESCO in anul 1994, moment de sarbatoare si recunostinta pentru profesori, educatori si indrumatori din toate colturile lumii. Aceasta zi marcheaza semnarea, in 1966, a recomandarii facute de UNESCO si Organizatia Internationala a Muncii privind conditiile de munca ale personalului didactic, fiind sarbatorita in peste 200 de tari.

In 1962 are premiera, in Marea Britanie, primul film din seria James Bond, “Dr. No”, din distributia caruia faceau parte Sean Connery si „Bond-Girl“ Ursula Andress.

In anul 2000 ia sfarsit regimul autoritar al lui Slobodan Milošević din Republica Federala Iugoslavia odata cu demisia sa, in urma demonstratiilor de pe strazile din Belgrad.

In 2011 Wikipedia se autocenzureaza pentru prima oara, pentru versiunea in limba italiana care foloseste acest procedeu impotriva proiectului de lege pentru ascultarea convorbirilor telefonice.

In 1877 se naste Stefan Petica, poet român; in 1896, Constantin Radulescu – fotbalist si antrenor român; in 1902, Zaharia Stancu – poet, prozator si ziarist român; in 1929, Catinca Ralea – realizatoare de emisiuni radio-tv din România; in 1936, Václav Havel – scriitor si politician ceh, primul presedinte al Cehiei; in 1947, Brian Johnson – cantaret-compozitor englez (AC/DC si Geordie), in 1975, Kate Winslet – actrita britanica.

In 1830 moare Dinicu Golescu, carturar si memorialist român; in 1953, Friedrich Wolf – medic si om de cultura german; in 2000, Catalin Hâldan – fotbalist român, iar in 2011, Steve Jobs – CEO al companiei Apple Inc.

Adauga un comentariu

*