Mopedisti in culpa

Lucrătorii Postului de Poliţie Ghimeş Făget au depistat în flagrant un bărbat de 35 ani, din localitate, în timp ce conducea un ATV, pe DN-12 A, fără plăcuţe cu număr de înmatriculare. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, s-a stabilit că ATV-ul nu este înmatriculat. A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prev. şi ped. de art. 334 din Codul Penal, urmând ca la definitivarea cercetărilor să fie înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti cu propuneri procedurale.

Polițiști din cadrul Postului de Politie Gioseni au depistat in trafic un tânăr de 26 de ani, din localitate, în timp ce conducea un moped, înregistrat în comuna Gioseni, pe raza satului Gioseni și care nu a oprit la semnalele luminoase si acustice ale autospecialei de politie. Dupa o distanta de aproximativ 100 de metri conducatorul mopedului a oprit mopedul. La verificarea documentelor acesta a prezentat un permis de conducere emis de autoritatile Italiene ce prezenta suspiciuni privind autenticitate, motiv pentru care s-a procedat la verificarea permisului in baza de date, dovedindu-se a fi fals. A fost  intocmit dosar penal cu privire la savarsirea infractiunilor de uz de fals si conducerea unui vehicul fara permis de conducere, fapte prev. si ped. de art. 335 alin. 1 din C. pen si art. 323 din C. pen. urmand ca la definitivarea cercetarilor sa se propuna solutie legala prin Parchetul de pe langa Jud. Bacau.

 

 

Adauga un comentariu

*