Accident rutier cu victimă la Holt

In localitatea Holt din comuna Letea Veche, s-a produs un accident rutier cu victimă. Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un tânăr de 23 de ani, din comuna Negri, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2 F, în localitatea Holt, nu s-a asigurat la schimbarea direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism condus din sens opus de un bărbat de 46 de ani.  În urma producerii evenimentului rutier bărbatul de46 de ani a primit îngrijiri medicale la Spitalul Județean de Urgențe Bacău, fără a necesita internare. Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Adauga un comentariu

*