Bănuiți de înșelăciune, prinși în flagrant

Polițiștii de investigații criminale din Moinești au organizat o acțiune de prindere în flagrant a unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.  

Polițiștii moineșteni au fost sesizați de un bărbat de 72 de ani din comuna Ardeoani, cu privire la faptul că a fost contactat de o persoană care s-a recomandat a fi ginerele saău și care sub prtextul că ar fi provocat un accident rutier l-a determinat să trimită printr-un curier suma de 15.000 de lei. Ca urmare a activităților investigative desfășurate polițiștii au prins în flagrant, în comuna Filipești, un bărbat de 33 de ani și o tânără de 26 de ani, ambii din județul Neamt, care se prezentaseră pentru a ridicat coletul cu bani. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.În urma extinderii cercetărilor s-a stabilit că la data de 27 ianuarie a.c., în același mod, tânăra de 26 de ani, la solicitarea unui bărbat aflat într-un penitenciar din țară, ar fi ridicat un colet cu suma de 15 700 de lei, ce fuseseră trimiși de un bărbat de 77 de ani, din comuna Măgirești, județul Bacău.   În cauză se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune.

Pentru a nu deveni victima unei astfel de infracțiuni polițiștii recomandă cetățenilor

Dacă sunteți contactați de persoane care pretind a vă fi rude sau prieteni apropiați, sau susțin că sună din partea acestora și că au nevoie urgentă de bani pentru a rezolva problemele create de un accident rutier în care au fost implicat, nu dați curs solicitării! Contactați persoana în cauză sau apropiați ai acesteia. Cereți date despre unitatea medicală, de poliție sau parchet la care s-ar afla ruda dumneavoastră.  Anunțați poliția la numărul de urgență 112 dacă vi se solicită să trimitți bani printr-un curier sau prin transfer bancar!

Adauga un comentariu

*