Reținut pentru 24 de ore și cercetat pentru mai multe infracțiuni

Polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Bacău au depistat un bărbat de 35 de ani, din Bacău, bănuit de săvârșirea unor infracțiuni, care se sustrăgea cercetărilor. În fapt polițiștii au stabilit că la data de 11 decembrie, bărbatul în cauză, în timp ce se afla într-un bar din municipiul Bacău a agresat un bărbat de 39 de ani, căruia  i-a provocat cu un cutter mai multe leziuni în zona feței. În urma extinderii cercetărilor s-a stabilit că la data de 11 decembrie a.c. bărbatul de 35 de ani l-ar fi lipsit de libertate în mod ilegal pe bărbatul de 39 de ani, l-ar fi imobilizat și agresat fizic sub pretextul că acesta ar fi întreținut raporturi sexuale cu soția sa. Victima a reușit să fugă și fost prinsă de suspect într-un bar din Bacău. De asemenea, polițiștii au mai stabilit că în aceeași zi bărbatul de 35 de ani și-ar fi agresat și soția căreia i-ar fi provocat leziuni pentru care a avut nevoie de îngrijiri medicale. Tot din cercetări a mai rezultat că în luna octombrie a.c. pe același motiv de gelozie, bănuitul ar fi lipsit de libertate în mod ilegal, sub amenințare cu un cuțit, un bărbat de 36 de ani din Bacău, iar ulterior l-ar fi  amenințat în repetate rânduri cu acte de violență. Față de bărbatul de 35 de ani s-a luat măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal, amenințare în formă continuată, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.      Acesta va fi prezentat Judecătoriei Bacău cu propunere de arestare preventivă.

 

Adauga un comentariu

*