Țigări de contrabandă, confiscate de polițiști

Un tânăr de 25 de ani este cercetat de polițiști pentru contrabandă cu țigări. Acesta transporta cu autoturismul personal 20000 de țigarete cu marcaje fiscale de Ucraina.

Polițiștii de investigarea fraudelor, cu sprijinul celor de la rutieră, au oprit în trafic un autoturism înmatriculat în Bulgaria, care se deplasa pe raza localității Filipești, județul Bacău. În urma controlului efectuat asupra vehiculului polițiștii au constatat că șoferul, un tânăr de 25 de ani, din comuna Traian, transporta 20 000 de țigarete de contrabandă, depozitate disimulat într-un compartiment al vehiculului. Țigaretele au fost ridicate în vederea confiscării. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, urmând ca tânărul de 25 ani să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătria Buhuși cu propunere de instituire a controlului judiciar.

Adauga un comentariu

*