Proiectarea eficientă a conţinuturilor curriculei – învăţământul primar”

Casa Corpului Didactic „Grigore Tabacaru” Bacău va organiza în premieră programul de formare continuă „Proiectarea eficientă a conţinuturilor curriculei – învăţământul primar”, destinat personalului didactic din învăţământul primar şi avizat de Ministerul Educaţiei Naţionale.

Acesta va debuta sâmbătă, 22 noiembrie 2014, la ora 09.00, în Sala de conferinţe a ISJ Bacău şi va fi susţinut de prof. Rodica Leonte, inspector şcolar pentru învăţământul primar – ISJ Bacău şi de conf. univ. dr. Ioan Dănilă – Facultatea de Litere, Universitatea ”Vasile Alecsandri” din Bacău. În urma rezultatelor obținute de cadrele didactice la concursurile de definitivare în învățământ, la examenele pentru obținerea gradelor didactice II și I, a celor obținute de elevi la evaluările naționale și la concursurile școlare, dar și a prestației la catedră a dascălilor, se constată necesitatea clarificării unor aspecte esențiale, referitoare la proiectarea didactică. Astfel, curriculumul programului, care se va desfășura pe parcursul a 30 de ore,  cuprinde:  planificarea și proiectarea eficientă a materiei, utilizarea corectă a resurselor și a strategiilor de învățare, evaluare, în funcție de disciplină și tipul lecției, elaborarea eficientă a itemilor și instrumentelor de evaluare în funcție de tipul și formele evaluării. Toate acestea nu ar fi posibile fără aplicarea principalelor norme ortografice, ortoepice şi morfologice ale limbii române, precizate în DOOM2. Deoarece desfășurarea acestui program este gândită sub forma unei caravane județene, la el sunt invitați să participe și cadre didactice din Comănești și Onești.   „Odată cu organizarea acestei caravane, încercăm să venim în întâmpinarea colegilor noştri din învățământul primar, care au nevoie de competenţe suplimentare în proiectarea didactică, specifică acestui nivel”, a declarat prof. Gabriel Stan, directorul CCD Bacău.

 

Adauga un comentariu

*